personal topographies

clothing

2011-02-26T23:37:00.000-08:00

“The most beautiful clothes that can dress a woman are the arms of the man she loves,” he once said.“ But for those who haven’t had the good fortune of finding this happiness, I am there.” Yves Saint Laurent

fragments

2011-02-18T03:43:00.001-08:00

"our bodies stripped with the colors of the neon lights passing overhead"
"when you get on the trail, she said, it's like a dream" (Jess Row, Train to Lo Wu)

"everything changes completely for you about every four years"
"identity always worries me and memory and eternity"
"I like to eat well and live simply"
"I like to read with my eyes not with my ears. I like to read inside and not outside"
"...they don't see that understanding and believing are not the same thing"
"I never got over the fact that you are very likely to know everybody a long time and the difference between knowing them a long time and not knowing them at all is really nothing"
"you identity is not a thing that exists but something you do or do not remember"
(Gertrude Stein, Everybody's Autobiography)

2011-01-30T06:55:00.000-08:00

"identity is not a thing that exists but something you do or do not remember" Gertrude Stein

a surprise

2011-01-28T01:10:00.001-08:00

"when I was very small we always used to say let us toss up a coin to decide and then as it came down we always said and now let's do the other way. That is a natural way and if you are that way then anything is a surprise and if anything is a surprise then there is not much difference between older or younger because the only think that does make anybody older is that they cannot be surprised" (Gertrude Stein)

from a dear friend

2011-01-26T19:58:00.001-08:00

Let’s go somewhere. Let’s leave our skins behind and go somewhere beautiful. Let’s not worry about the world anymore, let’s leave our watches behind. Let’s experience something like we are the only two people in the world. And let’s leave our languages behind, let’s speak with our hearts. Let’s not pack any bags, leave all our belongings behind and let’s take just ourselves, two sets of eyes. Let’s sleep without an alarm clock, let the sun wake us up and let us lose all sense of time because we are time. Let’s experience something, leave our wisdom behind, let’s feel small and insignificant and be significant again. Let’s not think of borders, leave all our markings behind and just breathe because we are alive. Let’s not take photographs, let’s just learn to remember and choose to forget. Let’s not take religion, leave our beliefs behind because we believe in each other and that is enough for now. Myra Iqbal

2011-01-23T22:01:00.000-08:00

in this quest to regroup all pieces of myself, I am bringing some old drawings to the light of the Internet.
http://ramonatodoca.tumblr.com/

2011-01-20T18:59:00.000-08:00

"place names were the most powerful magic I knew. Still are." Martha Gellhorn

memory exercise

2011-01-20T06:29:00.001-08:00

I remember cutting film negatives in the dark, I remember the purple-pink sky of Sweden. I remember falling from a tree on my back, I remember thinking that I will die right there. I remember playing hopscotch on a mirror my father stuck letters on, I remember not being allowed to go outside and play all day. I remember getting dressed in the dark to go to my nursery, I remember getting undressed in the darkness of a tent. I remember thinking that someone else's heartbeats are my own. I remember being convinced that my red shiny coat is made of lobster skin. I remember the metal mugs for tea in kinder garden and the plastic cups from high school, when tea was 6000 lei. I remember my wet toes and the warmth of the wooden floors at home. I remember my mother's soup and my cheeks burning from the open camp fire. I remember leaving, again and again, and I remember wanting to stay, at last.

2011-01-18T08:16:00.000-08:00

the varying colors of those many many square windows intrigue me, as if each home is lit differently, barred differently, lived differently...

food smelling plastic

2011-01-17T07:58:00.000-08:00

should I buy gifts here?
"passport holder - 25 dollars!"

All is fake here, all is color. Stress relief squishy pastries. Plastic Udon soup coin savers. Clocks and watches in any shape, displayed in perfect rows. Here and there, the stalls were full of bowls and people were eating around them. Food smelling plastic. I am hungry.

morning fragment

2011-01-15T21:23:00.000-08:00

2011-01-15T06:00:00.000-08:00

my hands believe

2011-01-12T17:47:00.000-08:00

Every time we remember something, we distort the fragile imprint of that particular event in our mind. As remembering is forgetting, I wonder whether is would be better to try to not remember at all, only to preserve the intricate labyrinth of our being.

Writing an autobiography means opening the dusty drawers of our conscience and history and bringing to light long forgotten stories and experiences. But some drawers will stay forever shut. This is when writing an autobiography becomes a creation rather than mere remembering, as we are filling up gaps with present truths that couldn't be any further from the past reality.

2011-01-12T01:59:00.000-08:00

from FFFFound

2011-01-11T06:48:00.000-08:00

11x5= 55 squares, lined with grass like in a secret geometry, surrounded by white dirty walls. Above, the golden section of emptiness: a starless red-black sky. This space is defined by its void. Who knows how many have breathed its empty air?
I love its geometry - a perfect grid that organizes nothingness. Like a blank book, like a maculator. I can hear a very distant piano mingled with car engines and the overall noise of the city: vessels, highways, planes. My feet are tingly and I feel the coldness of the stone square I am kneeling on. I am peaceful in a strange way, coughing my heartburn every so often. I am still feeling small, through I now own this empty space through my position within its boundaries.

little thought

2011-01-10T22:08:00.000-08:00

My breath is arrhythmical and my heart is pumping blood with rage. It's hard to find my inner pace again. I see the shadow of my Rotring pen, long and thin like a needle in the yellow orange light. There are shadows of barbed wire on my dotted paper. Millions and millions of little lights far away.. small lights, million lives. I wonder about those people, I wonder about their stories, their little rooms, their few belongings. There wouldn't be any other way to fit all of them in such a city. Some of those souls are driving mindlessly by, unaware of my presence. I think about those souls driving by in the dark, with their lights on, their steering wheels on the right. I wonder what they are thinking about; what they ate for dinner - whether they are happy. But what does that mean anyways? My hands are cold.

The lights, however, they are not all on. Perhaps people didn't come back from work yet. Perhaps those spaces are now only occupied by pupils and elderly, all waiting for their beloved ones to return home. Much like the people in the plane I just hear now, they are returning home as well. When will I return home, I wonder?

After other 300 stairs I am out of breath and I feel fragile. I am thinking of the last time I felt this way, the last time I climbed a mountain. I feel pain my chest and a strange taste in my mouth. Above me, the wind moves this bamboo structure kindly, I can only hear the sound of the plastic bags hanging, along with the distant plane up there, at a distance I cannot imagine. I feel weak and small in front of this enormous city that lies at my feet. What does my story even mean, does it even matter compared to the million stories below? Nausea.

Mapping

2011-01-10T21:53:00.000-08:00

http://googlestreetviews.com/

Inspiration

2010-08-24T16:28:00.001-07:00

http://www.fastcompany.com/blog/cliff-kuang/design-innovation/paper-art

growth

2010-02-16T07:59:00.001-08:00

Growth

I thought that it is always about doing more and reaching higher. The pyramid is a triangle pointed upwards, but its essence is the bottom line. The symbols of growth are the stairs, which you can take if you are lucky. At first, they appear to reach for the top, but only once you start climbing you can clearly feel that they are descending, dwelling inwards, against gravitation and expectations. These days I learned that sometimes growth does not imply a advancing in a hierarchy but rather gaining a clearer reflection on the surface of our own inner deep waters.

recording.

2010-02-01T20:17:00.000-08:00

It had been almost an year since I last wrote
This is my first entry in English - and it is not because I forgot Romanian.

I was browsing through my blog to find that special day when we met and I realized the importance of this blog, the importance of recording.

My days are hectic.

Today:

7:15 woke up
7:30 breakfast
8.00 class - Graphic Design studio I
10:30 home, change in professional attire
11:00 work, office hours
12:15 printed market research due at 2 p.m
12:30 met Capucine for lunch, Elizabeth joined
1:00 went with Capucine for coffee at Gallery Espresso
1:45 got to class - Type II, scheduled faculty advising
2:00 took mid term quiz - presented mood board for NPR book
4:30 home, changed in working clothes
5:00 printmaking building - etched two copper plates
7:15 back home, ate dinner
8:00 met with supervisor
9:00 Staff meeting
10:00 Delivered ads to two different buildings
10:30 Did laundry for Ben
11:00 Homework for tomorrow

- and the day goes by.

I have my CA interview tomorrow!

din vacanta

2009-03-14T16:16:00.000-07:00

aseara am facut hartie
verde, vopsita cu ceai de menta

azi ne-am cumparat un zmeu galben
si ne-am plimbat prin parcuri
apoi o cafea cu muzica buna
si o conversatie

azi vremea
s-a colorat

ziua a fost atat e buna pentru ca e vacanta
si pentru ca nu am calatorit nicaieri singura

.inca imi astept notele din sesiune
si inca imi caut locuri de munca pentru vara

intre timp

2009-02-23T13:56:00.000-08:00

intre timp,
- am luat un un job foarte bun, pe care il incep in toamna!
- am aflat ca bursa mea se extinde pentru doua specializari, si ma bucur! Sunt foarte tentata sa mai stau aici inca un an (inca 2 + 1) Nu stiu inca ce sa fac!
- petrec mult mai mult timp in aer liber, ma bucur mult mai mult de ... timp liber, sau timp impartasit, cum sa spun? :)

lucrez la fel de mult, insa pentru semestrul viitor mi-am ales cursuri pentru sufletul meu: estetica, desen abstract si istoria graphic designului.

am primit biscuiti de acasa! m-am bucurat asa mult!

gand mic, de citit.

2009-02-03T23:06:00.001-08:00

sunt asa de fericita.

saptamana viitoare

2009-01-25T22:26:00.000-08:00

lucruri pe care mereu uit sa le spun oamenilor de acasa

2009-01-24T20:24:00.000-08:00

1.iau lectii de swing, in fiecare sambata
2.am inceput sa imi cumpar haine americane, si mereu ma amuza cum aici masura mea e S.
3.sunt foarte bucuroasa ca de anul asta pot gasi produse Nivea aici!
4.mananc in fiecare dimineata acelasi lucru "eggs and potatoes, please.. not to many!" ( omleta si cartofi fierti, nu prea multi!) pentru ca doamna care ma serveste intotdeauna face portii mari, si desi ma serveste in fiecare dimineata i se pare foarte amuzant si nu se opreste pana nu ii spun "enough!" (de ajuns!).
5.am o sticla pentru apa, si beau cel putin 2l de apa pe zi. (mai mult in zilele de curs la 8 dimineata, cand beau o sticla intreaga de apa rece in prima ora, sa ma tina treaza!)
6.nu am citit deloc in romana din septembrie, si mi se pare putin cam trist...(insa nu mai am carti in romana aici!)
7.inca scriu cu stiloul din liceu, pentru care am rezerve speciale aduse de acasa! Sper sa reziste pana in iunie!
8.pentru ca de Craciun am primit niste farduri si culorile mi se par minunate, am decis sa imi pictez pleoapele mai des!
9.am o pereche de pantofi foarte foarte foarte luciosi, si ii port chiar si la cursuri. arata minunat cu ciorapii mei colorati.
10.ma aflu in prin proces de candidatura pentru un nou job, mai bine platit!
11.am trimis niste lucrari unei edituri din Londra pentru a fi publicate intr-o carte de Graphic Design.Inca astept raspunsul lor, insa sunt sceptica.
12.Voi organiza o petrecere de Ziua Indragostitilor si un turneu de jocuri video (Halo) pentru studentii de pe palierul meu
13.uneori imi imaginez fragmente de viata cotidiana de acasa: "sunetul trenului, gara, biblioteca, Tom si Jerry, camera mea, camera lui Andra... si ma intreb daca uneole lucruri, afise, culori sunt tot la fel ca si in august.
14. am un examen la istoria artei marti, asa ca ar fi bine sa recapitulez!

2008-12-30T23:29:00.000-08:00

I am filled with uncertainty.
and it's only one ride
'gotta get it right
if not, it is not worthy
it is wasted time
it is wasted sacrifice.

no wishes for 2009.

retro 2008

2008-12-29T23:47:00.000-08:00

Inspirata de Ionuca, m-am gandit sa reflectez putin la 2008, la ce am facut, unde am fost, cum am fost...

Ianuarie : San Francisco (SFMOMA, Pacific Ocean tide-pools)
Februarie: mi-am schimbat locul de munca + excursie in Florida
Martie: m-am mutat intr-o alta cladire, alta colega de camera, Diane
Vacanta de primavara: New York & Boston
(MOMA, Guggenheim, Museum of Fine Arts Boston & Harvard)
Iunie: Romania - Cluj & Timisoara (ziua lui Sandra)
Iulie: Germania (Koln, Bonn, Bremen), Malta, Spania (Barcelona), Franta (Paris), Italia (Milan)
August: nunta lui mama + Lucille, Laurent si Stefan,(hospitality club!)
turul Maramuresului
Septembrie: America, aceeasi camera, alta colega de camera, Amber
Noiembrie: Kansas City, Chicago (The art Institute of Chicago, M of Contemporary Art)
Decembrie: San Francisco (SMOMA, Jewish Contemporary Museum, Haight Ashbury)
am skiat pentru prima data in viata mea la South Lake Tahoe

23 de zboruri cu avionul... nici nu am numarat kilometrii.

si in toate distantele astea, in toate zilele astea, am fost singura.

Craciun in America, 24 decembrie 2008

2008-12-25T01:01:00.000-08:00

mi-am petrecut dimineata numarand ore si imaginandu-mi ce se intampla acasa. asteptam sa ma sune toata lumea, adica mama si tata! Cand mi-am dat seama ca deja se face prea tarziu si imediat trebuia sa plec, am decis sa cumpar niste credit Skype si sa surprind pe toata lumea! Am sunat cei mai apropiati oameni si am bucurat pe toata lumea, apoi am vorbit cu tata si Denis, care intre timp m-au sunat pe mobil! cu mama vorbisem cu o seara inainte, asa ca am fost fericita sa stiu ca Mosul a sosit prin Baia Mare si ca toata lumea e bine!

Eu nu luasem inca nici micul dejun, asa ca am coborat (camera mea e la etaj) sa beau o cafea si sa mananc un toast, apoi am plecat spre San Francisco cu toata lumea, pentru ca aveam bilete cumparate la Academia de Stiinte.

Complex Muzeal minunat, in Golden Gate Park, alaturi de unul din muzeele mele preferate, De Young! Doua sfere de sticla interioare, una conserva padurea tropicala, alta era acvariu, si a treia, mai mica, era planetariu. Am vazut niste minunatii de caluti de mare - dragoni... erau atat de usori si gratiosi, parca dansau. (nu am putut sa ii fotografiez pentru ca sunt atat de sensibili incat simt undele digitale (?) si mor de atac de cord.)

Intrarea Academiei

Vis-a-vis, in parc, Muzeul de Arta De Young

Sfera cu padurea tropicala

Acoperis ecologic

Meduze, binenteles!

.. si embrioni de rechini, adoptati de un alt organism

un dinozaur si o balena (oase adevarate)

Muzeul a avut o sectiune dedicata conservarii mediului in care publicului i se prezentau modalitati simple in care oricine poate contribui la acest lung proces.

Mi-am cumparat creioanele tipice (am dezvoltat un fel de traditie personala, imi cumpar cate un creion de la fiecare muzeu in care merg) si am plecat, multumind de vizita. Muzeul a fost plin aproape la capacitate maxima chiar daca era ziua din Ajunul Craciunului... multe familii, multii copii frumosi, multi turisti.

Apoi am facut un tur mic al parcului, si fotografii cu Golden Gate.

o fotografie in timp ce vorbeam

...si apoi am mers in Ghirardelli Square (Ghirardelli e o ciocolata foarte buna) si am avut memorabila mea cina de Craciun... Veggie Burger si Cartofi Prajiti intr-un local 100% american. (localul nu s-a ales in legatura cu cina mea americana)

apoi am mers in piata centrala a orasului sa ascultam colinde si se intram in spiritul Craciunului...

Familia Lovitt si eu

colindatorii m-au facut sa plang, mi-am adus aminte de colindatul cu colegii de liceu...

Craciunul meu incepe doar de maine, pentru ca doar maine ajunge nepoata lor in San Francisco...maine toata lumea gateste pentru masa din seara de Craciun.

un altfel de Craciun, 23 decembrie 2008

2008-12-25T00:19:00.000-08:00

In primul si-n primul rand, nu am crezut ca voi schia niciodata. Si ieri am descoperit cu uimire ca pot sa schiez, ca nu e imposibil sa imi folosesc genunchii intr-un sport fara sa ma doara. Aproape ca am ramas acasa la 4 dimineata, pentru ca nu ma simteam prea bine si mai ales pentru ca stiam ca nu voi schia. Insa am decis sa merg, chiar doar pentru peisajele vazute pe drum.

Dupa 5 ore pe autostrada si o tranzitie in temperatura de la 15 grade celsius la.. -5, am dat coltul dupa cateva stanci si am vazut privelistea asta minunata.

South Lake Tahoe, Muntii Sierra Nevada

Chiar daca inca eram convinsa ca nu voi schia, m-am bucurat ca am venit pentru ca am vazut privelisti frumoase, zapada cu o zi inainte de craciun!

Am ajuns in statiune si John mi-a zis sa ii insotesc la locul de inchiriat schiuri. Ma uitam prin magazin si priveam oamenii cand John ma intreaba cand e ziua mea de nastere, sa introduca datele mele in calculator pentru inchirieri. M-a privit si mi-a zis " hei, poti sa incerci, si daca doar te urci pe schiuri... macar ai incercat." In momentul acela am simtit ca voi schia bine, gestul lui mi-a dat o asa incredere, spunandu-mi simplu ca e ok daca nu voi putea sa schiez, insa nu e ok sa imi fie prea frica sa incerc.

Apoi un brazilian mi-a adus claparii si un australian mi-a fixat legaturile.... si mi-a venit sa plang cand am realizat ca voi schia chiar acolo, chiar atunci! Am asteptat un pic gondola, timp in care am auzit pe 4 voci instructiuni pentru schiat.
"asa de opresti, asa iei virajele, nu intercala schiurile niciodata, cazi lateral.."

Apoi am urcat... aici e o fotografie la urcare (intre timp m-a sunat mama si i-am spus ce fac, apoi am regretat pentru ca mergea la somn si nu vroiam sa se ingrijoreze prea tare)

Aveam emotii pentru telescaun (?), pentru ca te urci si cobori pe schiuri si mi-au spus ca majoritatea incepatorilor cad la coborare. Eu nu am cazut. Apoi am inceput sa cobor... un viraj, al doilea si.. uf, prea mare viteza - am ales sa cad. Problema mea era viteza, puneam frana mai mult cu piciorul drept in incercarea de a-l proteja de stangul. Cand mi-am dat seama de asta, am putut sa ma opresc mai usor.

Am facut doua coborari pe aceeasi partie de incepatori fara prea multe probleme (3-4 cazaturi in total) si apoi am mers pe schiuri pe o portiune de conexiune intre doua partii numita California Trail. Apoi am luat o alta partie verde (usor) si am ajuns intr-o poienita unde am facut o pauza de ciocolata calda. (in timp ce John & comp. au facut niste partii mai grele). Desi era foarte frig (atat de frig incat aparatul foto nu mai functiona) m-am asezat intr-un fotoliu de plastic si mi-am savurat ciocolata calda privind muntele si schiorii. Apoi momentul de frumos, cand am inceput sa aud " welcome to the hotel california.. such a lovely place, such a lovely place, such a lovely place", si am zambit. " Eram in California, era soare si schiasem pentru prima data. "Some dance to remember, some dance to forget"...

M-am intors cand John ma astepta si am decis sa mai merga el inca o data pe partia dificila si sa ne intalnim intr-o alta poienita, si eu sa merg singura pe schiuri pe o portiune de conexiune. Insa portiunea de conexiune s-a transformat intr-o partie albastra (nivel mediu) si... am schiat cu bine, fara cazaturi. Inainte sa apara John, insa, ma apropiam vertiginos de un grup de oameni si nu eram sigura ca ma pot opri, asa ca am deviat in zapada, diagonal!

Cand am ajuns la baza partiei trebuia sa luam o alta gondola pana jos, insa pana la gondola trebuia sa luam un alt teleski...in loc sa asteptam, am urcat un deal cu schiurile in spate. Eram deja obosita, dar am reusit sa urcam destul de repede cand...am observat ca mai avem doua dealuri de urcat pana la gondola! Privelistea, insa, a meritat efortul pe care inca il simt in muschi cand urc si cobor scarile.

cand am ajuns la baza partiei, spre seara, nu imi venea sa cred ca am schiat, ca a fost absolut fantastic si ca nu ma doare nimic! Mai mult, eram asa de fericita ca am depasit o atat de mare limitare pe care mi-am impus-o de-a lungul timpului, probabil mai mult din frica.

alte 5 ore spre casa... si somn pana in urmatoarea dimineata.

zile

2008-12-22T15:58:00.000-08:00

cant la pian, pentru prima data in asa de multi ani
citesc "1491- now revelations of the americas before columbus"
visez in fiecare noapte
ma gandesc la oamenii dragi de acasa, as vrea sa pot sa ii sun oricand, oricum

sambata

2008-12-20T23:58:00.000-08:00

Azi am facut 19 kilometri cu bicicleta intr-un parc
am mancat o gogoasa cu zahar, ciocolata de casa, chec cu aroma de dovleac dulce
am jucat (si castigat) Cranium, apoi am jucat si ceva carti...
si am privit oamenii, binenteles

photo update

2008-12-18T14:17:00.000-08:00

YSL

2008-12-18T12:35:00.000-08:00

Sunt in San Francisco,

(mi-a placut cum arata acolo, un fel de Draga...,)

sunt rasfatata cu mancaruri bune si cunosc tot felul de oameni, prietenele lui Diane... si merg la renumitele petreceri de sarbatori - mai mult seri in care prietenii se aduna la cineva acasa si fiecare aduce cate un fel de mancare sau desert. Uneori au si schimburi de cadouri - fiecare extrage cate un numar si primeste un cadou surpriza. Am insotit-o pe Diane la toate aceste petreceri, 7 sau 8 pana acum, si mi-a placut foarte mult sa observ oamenii si interactiunile dintre ei...

apoi am fost cu bicicleta prin cartierul de case... si la plimbare prin parc.

am mai fost la doua spectacole de craciun - unul simfonic si unul cu elevi din scoala generala.

am mai vazut Martin Puryear la SFMOMA, mi-a placut atat de mult si m-am gandit la Andra iarasi si iarasi, lucrarile lui imi aduc mereu aminte de ea...(s-a intamplat si cand am vazut gravurile lui la De Young)

si am baut zilele astea multa cafea, am descoperit ce bine e sa ma trezesc dimineata si cafeaua sa fie gata, fierbinte, acolo.

ce am scris mai sus suna a jurnal de calatorie... sau poate doar am pierdut poezia din scrierile mele.

si totusi,

Uneori cred ca frumusetea unei expozitii se masoara in starea mea de spirit cand sunt acolo... si de cele mai multe ori cand vad ceva frumos imi vine sa plang. Si asta se intampla defapt nu doar in muzee ci si pe strada, la film sau in avion...

Ieri am fost la prima retrospectiva Yves Saint Laurent la Muzeul De Young din San Francisco, a fost una din acele expozitii in care am simtit ca vreau sa stau, sa absorb, sa inspir frumusete. Lucrari inspirate din Istoria artei, tributuri lui Braque, Picasso, Matisse, Van Gogh, Mondrian. Linia hainelor, culori si texturi, toate constituiau picturi tridimensionale, incredibil de interesante. Apoi tinute inspirate din "calatorii imaginare" pe care le-a facut din amintirile locurilor pe care le-a vizitat. Nu am fost niciodata pasionata de moda, insa pentru prima data in expozitia asta am simtit cum moda e arta, cum o tinuta e o entitate expresiva cu puteri nebanuite.

apoi am luat troleul spre nord, privind oamenii si casele care (inca) ma fasineaza atat de mult. poate intr-o zi...

fac liste de lucruri pe care mi le doresc de la mine si de la viata pentru anul (anii) viitor(i). intr-un fel, listele astea sunt singurele mele arme impotriva incertitudinii.

calatoresc iarasi

2008-12-09T09:26:00.000-08:00

si voi calatori iarasi...

am petrecut saptamanile astea in kansas inotand printre ganduri si amintiri, mai putin planuri pentru viitor, asa cum obisnuiesc. Cred ca asta se intampla atunci cand ma opresc din lucru sa respir: amintiri, obsesii si ganduri isi gasesc momentul potrivit sa iasa la suprafata, sa se incalceasca, sa ma nelinisteasca.

am fost si in Chicago, mi-a placut atat de mult...

maine plec in San Francisco, unde sper sa fiu mai putin lenesa, mai activa, mai vie, poate. nu stiu ce simt inca despre faptul ca voi fi aici de sarbatori, adevarul e ca mi-ar placea mult sa impodobesc un brad!

mi-e dor de oamenii de acasa, de gustul ceaiului facut de mama, de caldura din casa mea si cum stateam in maieu in camera mea, in mijlocul iernii.

2008-11-25T09:26:00.000-08:00

voi adauga fotografii curand!
Pana atunci, www.ramonatodoca.com

revenire

2008-11-25T09:01:00.000-08:00

No, I have not stopped traveling. I just stopped writing about my traveling, as it became sort of an inner traveling rather than exploring actual places, actual locations on the globe.

Da, am revenit. O foarte lunga absenta de aproape jumatate de an... timp in care am trait atat de multe lucruri incat imi era intotdeauna foarte greu sa incep sa scriu, pentru ca iarasi nu stiam de unde sa incep.. de unde sa re-traiesc, scriind... si de unde sa incep sa descriu lucruri din prezent...

Ei bine.. am mai terminat inca un semestru la SCAD! A fost un semestru in care SCAD si Savannah a devenit si mai "acasa" pentru mine, si pentru prima data am simtit ca plec de acasa in vacanta... nu spre "acasa" in vacanta. E foarte ciudat si iarasi simt un soi de vinovatie spunand asta. O vinovatie ca imi poate fi bine chiar si atat de departe de acasa? Nu stiu. Insa nu pot sa mint, nu pot sa spun ca sunt nefericita doar pentru ca sunt asa de departe de casa. A fost un semestru in care am descoperit oameni langa mine, oameni in care pot avea incredere, oameni care ma sustin si imi daruiesc bucatica cu bucatica din viata lor. Oameni cu care pot sa impartasesc bucurii mici, cum ar fi faptul ca am reusit sa intru intr-un curs pe care il vroiam de mult, sau oameni care vin cu mine la 3 dimineata sa cumparam ceai. Sau care imi fac o cafea, sa ma pot trezi cand deja sunt la munca. Prodi mi-a spus in Barcelona ceva care ma va urmari mereu, pentru ca e atat de adevarat si de frumos. Mi-a spus ca acasa nu e un loc sau o constructie...ci sunt acei oameni langa care te simti acasa. Si am inceput sa cred asta cand am vazut ca aceleasi locuri "se simt " cu alti oameni.

Scriind toate astea, imi dau seama ca oamenii de acasa-acasa s-ar "imbucura" si s-ar intrista in acelasi timp citind toate astea. Nu, tot ce am scris mai sus nu inseamna ca nu mai iubesc casa mea.. de acasa. Sau ca nu imi mai aduc aminte de toti oamenii de acasa..care fac acele locuri speciale pentru mine. Imi lipsesc toti acesti oameni, in diferite raporturi si dimensiuni si perspective care sunt egale cu raporturile, dimensiunile si perspectivele in care am trait, cu fiecare din ei, o relatie semnificativa. Si mi-e foarte dor de toate acestea.

Insa intr-un fel am inteles ca toate dorurile mele de anul trecut, toate durerile si tristile si amintirile pe care le vroiam cu atata pasiune inapoi... toate acestea nu erau legate de locuri ci de oameni si de timp. Si au existat intr-un timp al lor , pe care l-am trait fericita, insa la care nu ma pot intoarce prin simpla revizitare a unor locuri. Sunt acolo, in camaruta labirintului meu interior... insa nu mai exista in realitate.

Revenind la realitate, vacanta asta sunt in America. 5 saptamani in care voi explora alte parti, alte fatete, alte realitati ale acestui loc. Sunt acum in Olathe, Kansas, vizitand o profesoara-prietena din tabara de engleza la care am participat acum cativa ani in China si Bulgaria. Locuieste intr-o ferma fara animale... insa tot ceea ce mancam este crescut in gradina ei. Totul organic, totul din legume si fructe ( foarte multe pere)... imi face asa de bine! Pe langa o alimentatie foarte fericita, programul meu zilnic este foarte complex si implica mic dejun, povestit la un ceai, citit, putin Internet, pranz, o plimbare, citit.. si cina. Citesc "Road Scholar" de Andrei Codrescu, un roman care a ajuns in America in 1967, cand era exact la varsta la care am ajuns si eu aici.

Am auzit prima data de Andrei Codrescu atunci cand Elizabeth mi-a povestit despre emisiunea lui pe NPR (National Public Radio) si apoi un profesor cu care voi lucra la un proiect de New Media Art in vara 2009 mi-a mentionat prietenia lui cu acelasi domn. Apoi Corliss, doamna pe care o vizitez acum, m-a intrebat daca am auzit de el... si mi-a dat doua din cartile lui, pe care sper sa le termin in timpul sederii mele aici. Ma bucur asa de mult sa ii citesc scrierile, pentru ca am trait atat de multe lucruri pe care el le descrie... in feluri atat de similare.

Un alt lucru minunat e faptul ca locuiesc intr-un muzeu. Camera mea in casa aceasta e un relicvar al trecutului. Peretii sunt tapati cu fotografii vechi de familie si certificate de casatorie din anii 1800... Mobila cu foarte multe sertare si o oglinda imensa e complementata de un pat dublu, inalt, cu lenjerii brodate manual si spatar lucrat minutios in lemn. Cuvertura e un amestec de patratele semnate in ata cu date, nume si ani, impreuna cu mici imagini naive, ca si pe crucile Cimitirului Vesel. In stanga, langa usa,pe o masina de cusut Singer sunt asezate jucarii vechi, pe care mi-e aproape frica sa le ating de teama tuturor copiilor care s-au jucat vreodata cu ele! In camera, un scaun - balansoar e luminat de o lampa mare pe un picior, cu un abajur din vitralii colorate. De jur imprejur, rezemate de perete stau papusi cu ochii deschisi, fixati in alte timpuri. Toate acestea ma fac sa cred in fiecare dimineata ca inca mai visez.

Sau poate pauza asta cu somn, mancare buna si timp pentru mine... dupa un semestru atat de intens... chiar pare un vis.

astazi

2008-10-04T11:24:00.000-07:00

anul doi.

2008-10-04T11:13:00.000-07:00

anul doi nu a inceput pe 4 octombrie ci mult mai devreme... sunt aici de o luna si cateva zile. Nu am mai scris de atat de mult timp, si asta pentru ca tot ceea ce am trait a fost atat de intens pe timpul verii incat a fost poate prea mult si prea personal pentru a fi scris aici.

si totusi... intre timp am implinit 20 de ani. si am re-devenit fericita.

amintiri

2008-05-04T20:40:00.001-07:00

si la ce folosesc amintirile? camere intr-un labirint interior in care uneori te pierzi fara nici un fir. Nu, nu doresc sa revad sau sa miros nici o camera din trecut. Pentru ca peretii, tapetul si oamenii nu mai sunt aici. Nici macar muzica. Nu vreau sa imi amintesc despre dansuri intr-un local cu miros de pizza sau de palmele mele intinse deasupra unei balti pe ciment.

Ce folos? da, oamenii sunt facuti din amintiri, ca si niste castele cu multe multe multe camere. Dar ce folos, daca nimeni nu mai locuieste in ele?

gand mic

2008-04-29T15:21:00.001-07:00

simt ca vreau si pot sa fac lucruri uimitoare.

doar un dor

2008-04-23T22:40:00.000-07:00

cafeaua familiei baban, mereu in cana cu broasca. si painea prajita cu branza proaspata.
salata de vinete, asa cum doar mama stie ca-mi place.

telefoanele bunicii mele, doar sa vada ce fac.
cutia mea postala verde, pe care o verific intotdeauna cu emotie, deschizand micul lacat auriu.

balconul andrei, unde ne bronzam intotdeauna pe talpi
"la lazi", unde luni dimineata gasesti cele mai faine haine (si pentru asta merita sa te trezesti la 9!)

tom si jerry, si ceaiul la 15 mii in pahar de whiskey.
oriunde vrem sa iesim, ajungem inevitabil la scoala mea.

plimbarile din miez de noapte, si cat de linistite si sigure mi se par strazile acasa.
zgomotul trenului plecand, pe care il aud in fiecare noapte din camera mea, gandindu-ma la oamenii din tren, la unde pleaca ei, daca vor fi fericiti intalnind alti oameni acolo, departe...

nostalgie, cred.

sau poate doar un dor imens

doar un dor.

dilema

2008-04-20T07:46:00.000-07:00

de ce din toata lumea asta de aici de de acolo, pot primi sms-uri doar de la ionuca?

ma tot intreb.

cand nu ma intreb, lucrez, desenez masini de cursa si tractoare, si incerc sa imi fie bine.

sau ma gandesc la moduri in care pot suna acasa, atata mi-e de dor.

un weekend mai lung decat restul saptamanii

2008-04-13T23:56:00.000-07:00

Primele saptamani din al treilea semestru au trecut, cu bine si cu rau, cu binerau, cu raubine. Toate amestecate, uneori in acelasi minut, uneori una dupa alta. Si apoi am aflat ca joi nu voi avea curs, m-am decis, am dat 10 telefoane si am inceput sa imi fac bagajul.

Am plecat in Florida sa o vizitez pe Carmen. Asa, intr-un fel de escapada pentru care inca nu stiu sigur ce imi voi auzi urechile la servici. (Pentru ca asa cum probabil ca am mai spus, eu sunt “la servici” 24 din 24, si de aceea e greu sa plec din oras/campus in timpul semestrului).

Amtrack, 6 dimineata…am ajuns la 4 cu o intarziere de 3 ore. Trenul tot tren e, oriunde ai fi, chiar daca difera (asa mult) ceea ce e in tren….(am o fotografie cu trenurile de aici undeva mai jos aici pe blog). E foarte foarte comfortabil, de aceea am putut sa ajung la zi cu somnul.

Nu am nici un motiv sa scriu despre aceasta escapada in stilul unui jurnal de calatorie.. ar fi prea mult si prea detaliat, pentru ca am facut ceva in fiecare minut petrecut la Carmen. Dar voi spune ca am fost foarte surprinsa de mine insami, de cat de mult m-am putut detasa de tot ce ma supara inainte… si mai ales de cat de bine m-am putut copilari. Da, probabil ca e evident. Am fost in Disney World.

Am redevenit copil pentru 4 zile in weekend-ul asta si mi-a placut asa mult! Da, cu urechile lui Mickey, cu fotografii langa tooooate personajele Disney, cu ciocolata, si acadele si desene animate. Si mai ales roller coasters! Am inceput cu Epcot, unul din parcurile mai pentru adulti, unde am experimentat conditiile unei nave spatiale… deci gravitatia 0, apoi am vazut focul de artificii intr-un spectacol international. A doua zi am fost in Studiourile Hollywood si apoi iarasi in Epcot, unde am facut o calatorie prin timp, am vazut un film 3D si am vizitat un centru pentru agriculura viitorului, cu plante care cresc suspendate si sunt hranite prin stropire cu tot c ear fi avut nevoie din sol.

Apoi ziua in Animal Kingdom, care parca mi-a placut cel mai si cel mai mult! Totul e structurat pe continente si trebuie sa recunosc faptul ca am fost foarte impresionata de atentia care a fost data fiecarui detaliu. Totul pare a fi atat de real, in orice colt al lumii te-ai “afla”. Chiar si in savana, chiar si pe Everest ( care e un rollercoaster foarte fain, cu care o buna parte mergi cu spatele!) Apoi am fost in Safari, printre ruinele unui templu Indian…

Hm, cu cat ma concentrez sa nu scriu insemnarea asta sub forma de jurnal, cu atat nu imi iese.

Voi spune acum ce simt c-a fost esential. M-am copilarit atat de biine in zilele astea, m-am lasat sa dansez cu Tiger si Pluto, sa mananc inghetata Mickey si sa ma “dau” pe toate rollercoasterele pe care le-am vrut, fara sa simt un minut ca imi pierd timpul, sau ca as avea ceva mai bun de facut, fara sa simt ca sunt prea mare sau prea serioasa sau prea trista pentru tot. Si mai mult. m-am bucurat de fiecare clipa acolo si am simtit ca e intr-adevar magic.

Iar cand am vazut steaua cazatoare deasupra castelului ( nu, nu erau artificii), am inceput sa cred in magie. And I wished upon a star.

(vreau tare mult sa ii multumesc lui Carmen iar si iar, chiar daca nu stiu daca va citi vreodata aici. Iti multumesc pentru ca m-ai rasfatat atat de tare incat am devenit iarasi copil! Ah, ca si Dorian!)

ceata si meduze

2008-03-19T14:48:00.000-07:00

azi a plouat mult aici, a fost "wintery mix", dupa cum prognoza hostelului zice. asa ca ne-am dus la acvariu, sa vedem rechini, delfini, pinguini si alti pesti. ah, si meduze!

cuvinte lipsa

2008-03-18T20:25:00.000-07:00

fotografii din New York, de ieri. Azi sunt la Boston si.. fotografiile vor veni in curand... cuvintele-mi lipsesc!

MoMa si Metroul

2008-03-16T23:12:00.000-07:00

calatorie, nu turism. cu stari multe si un sentiment de aventura, libertate si bine.

de dimineata MoMa, plimbat pe strazi cu numar si "avenue", printre cladiri inalte. Metroul, ah, metroul din New York, unde binenteles ca ne-am pierdut. Pentru ca sunt 3 statii cu nr 116, toate diferite...dar cu diferite litere.

Si Muzeul de Arta Moderna, acolo unde am vazut lucrario vazute doar prin carti, imaginate si ras-imaginat. Nu doar arta moderna, ci si o expozitie despre Fontul Helvetica, Designul Industial al sfarsitului de secol, Color charts- o expozitie despre Culoare... si inca o expozitie, cu cele mai noi tehnologii. O expozitie care m-a obosit atat de tare nu doar pentru ca era ultima pe care o vedeam, ci pentru ca m-a surprins( a se citi: m-a inspaimantat)prin modul in care s-au sters limitele intre stiinta si arta, cum prin prima se pot crea lucruri extrem de functionale dar si incredibil de frumoase. Am vazut si obiecte printate la imprimanta 3D... sau desenate cu un laser in aer, pentru ca mai apoi sa fie generate din fibra de sticla lichida ( sau poate plastic?), fara sa fie vreodata atinse de o mana.

apoi ne-am plimbat pe strazi, fara nici o harta, fara nici un obiectiv in minte. doar vant si bine. si o cafea starbucks, din cauza careia mi s-au uscat buzele.

seara am luat metroul sa vedem situl world trade center, dar am gresit litera si ne-a dus in manhattan, de unde ne-a trebuit 2 ore sa venim inapoi...si se inserase. Ne-am refacut planurile si am hotarat sa mergem inapoi in Times Square si sa vedem ceva pe Broadway...

Inainte de filmul Juno, am mancat o inghetata mirifica...

am fost tare fericita azi. pentru ca am fost calator, nu turist.
si new york e murdar dar frumos. mi-ar placea sa locuiesc aici, pentru cateva luni. doar pentru spiritul lui tanar si zgomotos, care ma incita.

ah, si mi-am cumparat o rochita! din H&M de pe Lexington Avenue. da, la parterul unei cladiri inalte de tot.

New York ametitor

2008-03-15T22:34:00.000-07:00

putine imagini din prima seara in New York...mii de oameni si de stari. o ameteala.

un foarte scurt post

2008-03-11T20:20:00.000-07:00

despre mine... cum spunea nichita stanescu "despre poeti numai de bine". Insa eu nu sunt poet.

Am terminat aproape inca un semestru aici, e oarecum iarasi timpul in care ma gandesc la ce am realizat, mai degraba la ce nu am realizat. Simt ca nu am muncit destul in tot acest timp, si mai simt ca mai am un semestru si imediat termin primul meu an de facultate. Da, am invatat enorm de multe lucruri, dar dincolo de asta si dincolo de notele foarte bune... ce am facut?

Imi doresc foarte mult sa fiu mai constienta, pe viitor, de cat de mult imi doresc sa lucrez pentru mine, pentru arta. La cat de mult vreau sa studiez individual niste aspecte pe care nu le-am atins pana acum. Sa invat caligrafia. sa cos o carte. sa imi construiesc identitatea vizuala pentru site-ul meu cu lucrari. sa termin de legat cartea cu 100 de plicuri. si alte multe dorinte care stau si ma asteapta, despre care mi-e frica sa nu fuga, sa nu fie facute de altcineva inaintea mea, dar mai presus de tot, sa nu fie uitate.

Pe de alta parte, eseurile pe care trebuie sa le scriu mereu sunt complexe explorari de sine si imi pare foarte rau ca nu le pot.. arata, asa cum arat fotografii.

Am primit jobul de Resident Assistant, singura mea sansa sa ma pot susine financiar in urmatorul an in facultate. Am facut calculele si in principiu, daca totul merge bine, as putea sa ma "independentizez" financiar de parinti. Sper sa fie asa, pentru ca sentimentele de vinovatie nu imi prea dau pace. dar asta e alt capitol...

vineri plec la new york si boston, inca nu simt nimic special despre aceasta calatorie; cred ca e din cauza lucrurilor academice de final de semestru la care inca ma gandesc.... joi am un examen la Speech si am terminat!

si totusi... mi-e dor de casa. Sa mai spun? Semestrul trecut pe vremea asta impachetam sa vin acasa. Acum nu impachetez decat pentru o saptamana, niste haine groase, pentru ca in 7 zile vin inapoi si incep un alt semestru.

inca nu imi vine sa cred ca ii trebuie 3 luni unei scrisori sa ajunga din Romania la mine. dar ce vorbesc? inca nu a ajuns!

ah, si niste fotografii!

"don't trate you heroes for ghosts"

2008-03-01T23:03:00.000-08:00

azi a fost o zi superba de primavara.

azi aici a fost doar o alta sambata. am mers la clubScad si facut fitness, am mancat, am mers la bibiloteca, am scris, am citit, am studiat, am cumparat carton negru, am mers sa mananc. Apoi am revenit in camera unde am pictat, desenat si citit.

aici a fost doar o sambata. nici un fir rosu impletit cu fir alb. Si nu pentru ca as deveni brusc foarte sensibila la sarbatorile romanesti, dar sunt foarte surprinsa cum, intr-un mod tainic pe care nu pot sa il inteleg, absenta Martisorului azi m-a marcat. e ca si cum aveam un ritm interior al lucrurilor firesti si ceva lipsea din el.

Stiu ca acasa a devenit o afacere imensa si ca prea putini oameni mai ofera flori si martisoare pentru ca vor sa impartaseasca bucuria, nu pentru ca se simt obligati. Insa chiar si asa, Sarbatoarea exista, pentru cei care doreau sa se bucure. Si mai presus de aceasta, nu eram niciodata chiar singura care se bucura. Aici nimeni nu stie, asa ca aproape am uitat si eu.

si nu-i asa ca e trist sa iti uiti sarbatorile in care ai crescut? si nu sarbatori in sensul de fast si sclipici kitsch ci sarbatori in sensul de bucurie. Bucurie pentru primavara, de exemplu. Aici nu exista asa ceva, poate pentru ca e intotdeauna cald ( mi-am adus cizmele pe degeaba, am purtat toata "iarna" sandale).

oricum, cand mi-am amintit de ritualul cafea, grabit la scoala, intarziat, cumparat ghiocei de la babuta din colt in Centru Vechi pe 15 mii, intalnit profesoare, lucruri de facut la scoala, lucru la mozaicul din atelierul de sculptura, campia, soarele de dupa stadion in diminetile cand aveam de la 8 desen. Apoi mi-am amintit cum comparam martisoarele intre fete in clasele mici, cum le numaram sa vedem cine are mai multe si mai frumoase, si mai diverse....

but I have traded my heroes for ghosts. si sunt aici, si maine ma trezesc, mananc, lucrez la un proiect toata ziua in Boundary Hall, apoi fug la o intalnire la 7, la biblioteca la 8 pentru o alta intalnire...si apoi ajung seara acasa si imi dau seama ca nu am facut nici un milimetru de arta pentru mine in ziua ce tocmai s-a incheiat.

pe de alta parte, ma tot gandesc sa nu mai scriu o vreme pe blog, pentru ca nu mi se pare drept sa scriu, sa spun, sa exprim, sa ofer (fie putin, fie ...bizar) si... sa simt ca vorbesc in gol. pentru ca oamenii dispar unul cate unul. sau mai bine zis imi pare ca dispar eu pentru ei, din gandul lor. (pana cand vin acasa si oamenii isi amintesc brusc de mine si se supara toata lumea pentru ca nu petrec timp destul cu toata lumea)

(celor care sunteti, eu sunt)

ce am mai facut

2008-02-19T08:20:00.000-08:00

o scurta retrospectiva, pe care o scriu din biblioteca citind despre abstractionism.

nu imi vine sa cred ca imediat inca un semestru se termina, al doilea meu semestru aici. Deja imi pare ca a trecut foarte mult timp de cand sunt aici in Savannah in general si studenta la SCAD in particular.

Simt ca nu am lucrari destule, ca nu lucrez destul, desi la fiecare curs sunt zeci de proiecte de facut... le fac pe toate, le am pe toate, insa ele sunt asa de mici, sunt mai mult studii si teorii aplicate ( in special la teoria culorii)... pe care nu le pot considera lucrari. De asta, simt ca nu lucrez nimic, pentru ca nu-mi vad portofoliul crescand... Visez la un timp in care sa stau si doar sa lucrez.... sa-mi fac eu arta mea. Si m-am gandit la vara pentru asta, imi doresc sa merg undeva, sa ne strangem mai multi si sa facem o tabara de creatie, fara reguli prea multe dar cu multa arta. Sau poate... (zambesc).

Schimbari fata de semestrul trecut au fost multe... cum una din colegele de camera a plecat la inceput de semestru, am avut o camera imensa doar pentru mine si Charity, care ne-a apropiat cumva, facand toata experienta mai suportabila si mai placuta. La finalul semestrului asta si Charity pleaca, asa ca a trebuit sa imi caut alte colege, altfel trebuia sa ma mut eu. De aceea, de semestrul viitor o sa se mute cu mine Myra, o prietena din Pakistan, si Jackie, din Maryland, care locuiau vis-a-vis de mine.. Sper sa ne fie bine.

De o saptamana am renuntat la job pana la finalul semestrului pentru ca am vrut sa studiez mai mult pentru mine si sa lucrez arta si in afara cursurilor. Am mustrari de constiinta pentru implicatiile financiare ale deciziei mele, insa simt ca e un lucru pe care trebuie sa il fac acum... altfel nu as fi fericita, altfel m-as simti vinovata fata de mine insami, pentru ca nu profit de timpul asta asa de pretios al studentiei.

Pe de alta parte, am terminat un proces foarte lung de interviuri si probe pentru un alt job in campus, cel de Resident Assistant, pe care sper sa pot sa il incep de semestrul viitor. Daca incep din martie, implicatiile financiare ale deciziei mele de acum se vor compensa pentru ca e mult mai bine platit si mult mai putin in materie de timp.

Imi fac planuri sa merg in New York in vacanta ce sa apropie, sper si reusesc... astept salarul sa vad cum ma descurc, daca pot sa imi acopar costurile. Si daca da, Moma ( Museum of Modern Art)... imi va fi bucurie!

Ma intorc la cercetarea despre arta abstracta de la inceputul secolului,
cu gandul acasa.

insemnare

2008-01-24T21:16:00.001-08:00

nu imi vine sa cred, inca.

Am avut un speech marti, pentru care m-am pregatit asa mult, insa am avut atatea emotii in momentul in care a trebuit sa merg la pupitru.. incat aproape ca mi-am pierdut gandurile. La un moment dat a trebuit sa ma opresc in timp ce vorbeam, mi se incordasera muschii gatului si nu mai puteam articula cuvintele. De ce? Pentru ca in clasa mea sunt 17 baieti si 3 fete ( cu tot cu mine), si pana ieri credeam ca sunt singurul student international! ce stupid...

Am vorbit despre sansa pe care fiecare o are un tanar sa se re-inventeze, la inceput de facultate... si la final chiar am crezut ca a fost un speech slab. Am primit fisa de evaluare si am avut 45 din 50 de puncte, ceea ce face un A.

Azi m-am gandit pentru prima data la faptul ca un loc de munca limiteaza posibilitatile mele de dezvoltare, din punct de vedere al timpului.

As citi mai mult, mult mai mult.

la culoare, invat contrastul simultan si succesiv.
pentru 3d design lucrez la o tema " sculptura pentru corp", si m-am gandit la conceptul de sculptura pentru ceea ce e inauntrul corpului. Cum ar fi.. sentimente si ganduri, pentru cap. Emotii pentru piept, sexualitate pentru pelvis. Stiu ca acestea sunt asocieri generale, insa le-am ales in mod voluntar, le-am cautat sa fie asa.

pentru aceasta tema, m-am oprit la cap, am lucrat o palarie pentru ganduri. O structura din sarma intr-o forma asimetrica si haotica, asemeni gandurilor si fluxului mental. Printre haos, legand planurile geometrice, cuvinte desemnand actiuni, ganduri din sarma colorata.

Proiectul de dinainte de acesta a fost un triptic din plicuri de ceai, radiar. O progresie a formelor, dinspre simetric spre asimetric.

vor veni si poze, in site-ul pe care il am in minte dar nu si in timp, fixat cu un timp de lucru aferent.

of, cate ganduri.
printre ele, un dor.

fotografii

2008-01-23T23:33:00.000-08:00

jurnal de calatorie copilaresc

2008-01-23T23:15:00.001-08:00

N-am mai scris de mult pentru ca s-au intamplat asa de multe aici in asa putin timp. Of, dar stiu ca asta nu e un motiv.

Weekendul trecut am fost in San Francisco, sa imi vizitez niste profesori pe care i-am avut ca si profesori in taberele de engleza de anii trecuti din China si Bulgaria.

Am avut doua zboruri foarte placute, amandoua la geam... Am ajuns ieri si John si Diane m-au asteptat la aeroport; au fost foarte draguti, mi-au facut poze si m-au ajutat cu bagajele, s-au bucurat mult sa ma vada. M-au dus pe plaja sa vad Oceanul Pacific. Dupa aceea am mers intr-o rezervatie naturala din apropiere, unde sunt cei mai inalti copaci din lume. A fost asa de relaxant sa fiu in natura, sa ma uit la copaci si sa fotografiez tot felul de formatiuni vegetale.... mi-a adus aminte de casa, de Usturoiu si de cum mergeam cu Dani Nasui pe munte, cat de faine erau vremurile alea!

Cand ne-am intors in oras am mers sa luam cina intr-un restaurant foarte foarte elegant care era pe apa. Avea geamuri in loc de pereti si peste tot era inconjurat de apa, iar in departare se vedea orasul si cladirile luminate. Si podul! Am mancat un fel de peste foarte bun cu spanac pe el si niste legume fierte care mi-au parut foarte naturale. Apoi am mai facut un tur prin oras cu masina si am mers pe un pod lung de tot, si apoi pe autostrada pana in orasul lor care e cam... la 30 km departare de San Francisco si se numeste Pleasanton.

A doua zi m-a trezit Diane cu cafea la pat si apoi am mers in oras sa luam pranzul cu o prietena de-a ei. Ne-am intors acasa spre dupamasa si Diane mi-a aratat colectia ei de lucruri vechi de la mama si bunica ei, daruri de nunta si tot felul de lucruri mici si dragute. Apoi am urcat sus in atelierul ei unde coase niste coveruri foarte colorate facute din patrate si tot felul de forme geometrice.

Spre seara am mers la niste prieteni de familie de-ai lor cu care am mancat o cina foarte foarte buna ( salata verde cu nuci si mandarine si rosii si condimente- a fost asa buna! cu pui si orez cu lamaie) si apoi John le-a arata fotografii din Galapagos unde au fost intr-o excursie acum cateva lui, iar prietenii lor ne-au arata poze din Africa, Tanzania, unde a fost ei acum cateva luni. La final am povestit despre cat de diferite sunt vietile pentru oamenii din diferite parti ale globului.

A doua zi am mers iarasi in San Francisco, am petrecut toata ziua prin muzee si galerii... n-am mai avut de mult un asa aflux de informatie vizuala extrem de pretioasa: matisse, picasso, braque, calder, rivera, duchamp, brancusi, warhol, klee, mondrian, miro, chagall, K.haring, schite de Dali, Hans Arp, Yves Klein, brauner.... ceva arta contemporana, niste instalatii interactive, un video, putina fotografie.
Apoi filarmonica... Schuman si muzica minimalista/experimentala ( harpsicord ) de Iannis Xenakis, grec nascut la Braila, colaborator arhitect al lui Le Corusier, in Paris. Bilete in primul rand, binenteles.

Duminica, in ultima zi, am vazut parcul in care se intalneau hippies, apoi am vizitat inca un muzeu foarte bun, deYoung, unde am vazut doua expozitii: arta africana si arta oceanica... John mi-a cumparat un ceas, pentru ca mi se potrivea.

Spre seara am mers la ocean iarasi, la ora refluxului, sa vedem stele de mare, scoici vii, pesti si plante ascunse printre stanci. Pe vant si apus, m-am bucurat ca si un copil de lucruri pe care nu le-am mai vazut niciodata.

Luni dimineata m-am trezit cu o cafea si un masaj, si apoi am plecat spre aeroport. Ploaie torentiala si un curcubeu, pe sub care trecem...

Sunt acum iarasi in Savannah, e joi tarziu si maine, tot joi, merg la munca, apoi la curs, apoi am de terminat tema de la studiul culorii.

Aplic pentru a deveni Residence Assistant, e un foarte lung proces de admitere cu eseuri si recomandari si participari la conferinte on campus, insa cred ca miza e foarte mare si motivanta : mancare gratuita pentru anul viitor academic si un discount la camin. Tineti-mi pumnii.. trebuie sa fac asta in weekend, luni e termenul limita.

in rest, clase, oameni, munca, oameni, cafeneaua SCAD, doar o singura colega de camera, teoria culorii, oratorie, 3D design... dor de casa.

scurt de tot

2008-01-12T08:13:00.000-08:00

o foarte scurta veste:

noul meu numar de telefon este 001-912-228-2637

voi reveni cu povesti mai lungi.

nu ma asteptam sa fie... sotron.

2008-01-06T15:06:00.000-08:00

n-am mai scris de mult mult timp!

uite-ma aici, inapoi, in Savannah!

In primul rand, nu ma asteptam sa simt o asa bucurie cand m-am intors aici, in special in momentul in care am intrat in camera mea...ma intorceam in casa pe care o "construisem" aici, departe.

apoi, nu ma asteptam ca atat de multi oameni sa se bucure sa ma revada! cativa mi-au adus cadouri ( o esarfa din Pakistan si cercei cu cobalt, o bratara din cupru din Puero Rico...), altii m-au luat la cumparaturi cu ei, ne-am inghesuit cu totii la o masa, doar sa ne povestim de prin vacanta si de cursurile ce maine incep.

apropo de cursuri, programul meu va fi :

luni/miercuri 8-10.30 Teoria culorii
2-4.30 3D Design
marti/joi 5-7.30 Oratorie ( Speach and Public Speaking)
marti/joi/vineri 9-3.45 Job

iar din seria vesti bune, merg in San Francisco pe 17 ianuarie si stau pana pe 21... am un weekend prelungit atunci pentru ca e sarbatoare nationala!

fara a repeta vreun slogan publicitar, semestrul, viitorul, anul incep frumos si bine... si ma bucur ca e asa, pentru ca pe final de semestru, trecut si an mi-a fost rau, poate pentru ca incheiam o perioada din povestea mea.

citesc Sotron de Julio Cortazar, mi-am redecorat camera (vor veni si poze), ma gandesc la omide si oameni, beau cafea din Brazilia, ma gandesc la casa mea celalta si mi-e dor, regret ca a trecut anul fara nici o bulgareala sau om de zapada, chiar daca acum ma bucur de cele 10-15 grade celsius de afara ( sandale, maneca scurta!)

trimit scrisori acasa.

cum e acasa

2007-12-17T12:48:00.000-08:00

acasa imi vine sa stau jos pe covor, sa umblu desculta pe parchet, sa stau 3 ore in vana in care apa in sfarsit ma acopera toata. Am gasit totul asa cum l-am lasat, seara la noua, cand am plecat in septembrie. M-am bucurat asa mult!

cand sunt in camera mea, ma simt putin ca si in liceu... cand ceasul mergea nebun spre ora 3 dimineata fara macar sa observ, unde un spatiu intreg era umplut de prezenta mea, cand puteam sa schimb cu usurinta orice nu mi-ar placea in jurul meu.

mai sunt aproape doua saptamani pana cand ma intorc la viata mea cealalta, de aproape adult. In locul in care am scoala, servici, responsabilitati, cont in banca si sunt invadata de informatie pe care as vrea sa o inghit toata, pe nemestecate. Si sunt putin trista sa plec iarasi de aici, timpul acesta mi-a facut atat de bine! De fapt, nu timpul, ci oamenii care m-au inconjurat cu tot ceea ce mi-a lipsit acolo. Oamenii langa care m-am simtit confortabil, fara sa ma gandesc prea mult care eu sa il arat, daca il exprim bine (nu lingvistic), daca, daca, daca...

un alt lucru care m-a surpins placut a fost numarul oamenilor care-mi citesc gandurile de aici, multi mi-au spus ca verifica blogul zilnic... si m-am bucurat sa aflu cum oamenilor le pasa despre cum traiesc eu acolo, insa pe de alta parte ma gandeam cu tristete ca as fi vrut si eu sa intru pe "blogurile" lor zilnic, pentru ca aveam nevoie in egala masura sa stiu despre ei. Asadar, i-am judecat pentru un soi de egoism, acela de a sti despre mine dar a nu-mi spune nimic despre ei...

ma intorc sa cos, sa tes, sa leg carti, sa fac ordine in dulapuri, sa fac ornamente pentru brad si prajituri cu bunica! sper tare sa pot sa vad toti oamenii pe care as dori sa ii vad in timpul ce urmeaza, cu bucurie!

intoarcerea

2007-11-22T04:02:00.000-08:00

Uite ca ma intorc, dupa 83 de zile in America. Le-am numarat doar acum, eram curioasa sa aflu numarul lor exact.. de parca ar conta. Unii ar spune ca e timpul sa spun… sa spun cum s-a schimbat viata mea, daca primele mele luni la SCAD au fost pe masura asteptarilor, daca am evoluat, daca am crescut, daca mi-a fost bine, daca a meritat efortul. Si eu nu prea am stare sa raspund la niciuna din intrebarile de mai sus, aproape ca nici nu stiu ce as putea raspunde. Simt ca e prea devreme pentru concluzii, e prea devreme sa pot simti si vedea cum anume m-am schimbat eu ca individ si in ce masura s-a imbunatatit arta mea. Andra imi spune ca desenele mele arata mult mai bine decat inainte… eu ma bucur pentru ca spre deosebire de inainte, desenele de acum sunt cap-coada ale mele, nu mai am indoiala si intrebarea “ oare cum ar fi aratat fara ajutor?” Asta ma bucura. Cum imi simt desenele in totalitate ale mele. Pe de alta parte, cat am fost acolo nu am deschis deloc niciunul din programele pe care le foloseam inainte pentru grafica. In alte cuvinte, cat timp am fost acolo nu am facut deloc grafic design. Am avut 3 cursuri care mi-au imbunatatit modul de a vedea lucrurile, insa simt cum sunt nerabdatoare, cum vreau sa incep, cum …

Totusi, un lucru e cert. Cat timp am fost acolo, cel mai bun lucru din viata mea a fost arta/scoala. Oamenii putini si rari si nestatornici, bucurii trecatoare, zambete ce nu s-au mai repetat. A durut putin, la inceput, pentru ca uitasem cum e sa fii singur, cum e sa te plimbi singur, cum e sa stii ca fiecare om caruia ii pasa de tine cu adevarat e la cel putin 9000 de kilometrii departare. Si nu as vrea sa fie dramatic acum deloc… as vrea sa pot scrie sincer tot ce gandesc acum, in timp ce zbor deasupra Atlanticului si numai stiu exact cat e ora. Dar care ora?

Revenind, singurul lucru palpabil, bun din traiul meu din ultimele luni au fost proiectele, proiecte date de catre profesori sau personale, dar intotdeauna noi, intotdeaua pe jumatate terminate (cele personale). Mi-au lipsit oamenii si caldura, imbratisarile adevarate si mi-a lipsit acel sentiment de securitate pe care nu l-am constientizat inainte. Insa pentru arta am plecat asa de departe, pentru imbunatatirea mea ca artist am ales sa merg la SCAD, si asta deja a inceput sa se intample. Teoretic, obtinusem ceea ce am cerut, deci ar fi trebuit sa fiu fericita. Si eram, atunci cand lucram. Insa nu poti lucra non stop, oricat ai incerca, nu poti sa umplii cu munca spatii afective goale. Si mai e inca ceva, care ar putea suna cliché… am nevoie de oameni, de relatii, de stari ca materie de expresie a artei…. Cerc vicios.

Si totusi, in dimineata asta am deschis ochii si primul lucru pe care l-am vazut a fost Turner Annex, caminul in care locuiesc in Savannah. Si am tresarit, era ca si cum ma intorceam acasa. Insa nu era chiar asa… acum ma intorc acasa. Si sunt emotionata si ma intreb cum va fi, cum voi gasi lucrurile, cum vor fi oamenii, cum cum Kumm… si ma voi simti iarasi acasa.

1.a.m. langa plaja.

2007-11-19T21:54:00.000-08:00

as scrie acum, dar nu stiu. exista ceva ce ma retine, ceva ce imi opreste sinceritatea.

blogul acesta e o conversatie oarba cu necunoscuti. uneori mi-e greu sa imi deschid gandurile lumii, pentru ca deschiderea e oferire.

as vrea sa imi strig dorurile dar ele sunt mai mult decat doruri. confuzii, frustrari, dorinte, astea sunt ele. mintea-mi sare intre dorinte si am ametit, ce vrea?

calatoresc iar, inspre/dinspre acasa

2007-11-16T19:48:00.001-08:00

am terminat prima mea sesiune. nu, nu a fost asa stresant precum se zvonea, si nici asa greu precum ne speriasera...a fost bine, doar ca am avut atat de multe lucruri de facut in acelasi timp incat nu prea am ajuns sa si dorm in ultima saptamana..

Apoi ne-am impachetat repede cu totii in camin si am mai petrecut cateva ore impreuna pana cand fiecare a plecat... timp de 24 de ore, oamenii au plecat rand pe rand. Si a fost asa bizar, eram cu totii tristi pentru ca plecam, dar fericiti pentru ca plecam... confuzi, intr-un cuvant. Si asta pentru ca nu stiam daca mergem acasa sau mergem de acasa... pentru ca inca ne intrebam unde e casa noastra, chiar daca cei mai multi dintre noi sunt in tara lor.

am plecat si eu, ultima din camera...bucuroasa si trista, obosita si relaxata. sentimente multe si amestecate. Care s-au linistit putin in drum spre Florida azi, in timp ce priveam autostrazi imense si masini care aproape ca nu se miscau, ca in filme.

ca in filme e prea putin spus, am simtit asta de atatea ori de cand sunt aici incat aproape ca am obosit. sau incep sa cred ca am inceput de mult sa fiu parte din filmul asta

sunt in Florida acum, raman aici cateva zile si apoi iau un autobus inapoi spre Savannah, apoi ma intorc pe aceeasi autostrada pana la aeroport. si vin acasa!
astept cu drag sa ma intorc...

in linie dreapta spre final de semestru

2007-11-08T13:01:00.000-08:00

inchidere in sine

2007-11-05T21:26:00.000-08:00

azi a sosit, in sfarsit, pachetul de acasa, cadoul de ziua mea!

simt ca as scrie, apoi simt ca nu. ma inchid putin in mine, ma desenez pentru proiectul final la desen - 1m/70 si ma privesc neincetat in oglinda. ma descopar, ma cunosc, ma re-cunosc. La 2d Design fac fotografie conceptuala, miksang si incerc sa developez filmul cu mijloace neconventionale. explorez. La engleza scriu un eseu despre corpul uman, ca si oglinda sau doar loc al sufletului. si despre respingerea dintre oameni, bazata strict pe ratiuni fizice.

final de prim semestru aici. si abia am inceput sa continui sa ma descopar. oh. si acrilic gel medium, si desenele lui seurat, pe langa minunile lui giacometti.

scriu sa transmit impresia vietii mele aici, nimic altceva. si azi am plans pe scari, citind prima scrisoare de acasa. si poeziile lui dinescu!

cele mai frumoase.

vin! in curand!

doruri

2007-10-31T21:55:00.001-07:00

incepe sa fie putin pana cand voi merge acasa, si dorul creste pe masura ce zilele trec. si cand mai multe doruri distincte se intalnesc, doare.

dar cresc artistic... imi sunt fotografiate din lucrari pentru a fi folosite ca material didactic pentru cursurile viitoare...

fotografie veche, de pe vremea cand mi-era bine si nu mi-era dor de nimic.

2007-10-28T22:33:00.000-07:00

n-am mai scris de fix o saptamana.. nici nu simt cum alearga timpul asta aici. ( si acolo si peste tot)

mai putin de 1 luna pana cand voi fi acasa! incerc sa nu ma gandesc nici prea mult, nici prea putin la asta...

pana atunci, sper sa termin cu bine semestrul asta aici ( incepe "sesiunea" finala saptamana viitoare)

intre cursuri, lucrez, intre lucru, fac voluntariat la Savannah Film festival, mai vad un film, mai cunosc cate-un om... e anul asta in competitie si un film romanesc, Last day of December, a lui Bogdan Apetri. nu stiu daca reusesc sa il vad, dar m-am bucurat sa il gasesc in catalogul festivalului.

sunt nerabdatoare si mi-e dor.

si-mi doresc multe lucruri.

fotografii!

2007-10-21T18:49:00.001-07:00

in sfarsit am reusit sa uploadez toate fotografiile intr-un album, sa le puteti vedea!
adresa este : http://picasaweb.google.com/Ramona.Todoca

imi pare rau pentru ca nu puteti vedea linkul cu un simplu click.. nu stiu de ce nu reusesc sa il setez sa fie asa, desi am incercat multiple variante. Ma simt si prost, parca vad ca e atat de simplu incat iti vine sa razi. Dar chiar acum nu reusesc sa ma gandesc cum altfel as putea sa il fac sa mearga.

tot acolo, am uploadat fotografii cu lucrarile mele de aici, pana cand reusesc sa imi concep un site personal...

copy/paste will work, pana atunci - sau linkul din comments, multumesc, Maria.

in sfarsit!

2007-10-17T19:23:00.000-07:00

in sfarsit, in sfarsit.. o zi asa de bunnaa!

azi m-am trezit devreme, am luat micul dejun pentru prima data inainte sa merg la job, apoi nu am intarziat, tot pentru prima data....copii au fost cuminti, in prima jumatate de zi am cautat carti prin biblioteca, apoi am desenat un liliac imens, apoi i-am culcat...si pentru prima data am reusit sa imi iau pauza de pranz... am pedalat pana la Cafe Scad si apoi inapoi, si nu am pierdut nimic din pontaj! in sfarist, tot in sfarsit, am invatat sa imi scriu orele pe fisa de pontaj in asa fel incat sa ma avantajeze la final!

azi am lucrat in total 6,3o, apoi am mers in camera si niste cunoscuti de aici de pe hol au venit spontan la mine la o cafea.... dupa care mi-am luat iarasi bicicleta si am mers la curs! English compositon... suntem acum la capitolul " esee despre filme" si saptamana asta am vazut doua filme absolut fantastice! primul mi-a fost recomandat de mai multe persoane... si abia acum am reusit sa il vad, se numeste "Waking life" si al doilea, de azi, se numeste "Fur". Ultimul este o biografie imaginara a artistei Diane Arbus, una din cele mai importante femei fotograf din america anilor '50. Le recomand pe amandoua ca pansamente de tristete, de fiecare data cand simtiti ca ceva nu e in ordine.... sau oricand vreti sa vedeti ceva frumos, de la imagine pana la mesaj!

in timp ce vedeam filmul proiectat pe un perete intreg simteam ca vreau sa strig de bucurie, atat de bine imi era! apoi mi-am luat iarasi bicicleta si am mers intr-o alta cladire, unde am mers pentru prima data la intalnirile unui club de legat carti... si si si ... in sfarsit, am gasit si mai multi oameni ca mine, oameni stranii care atingeau cu drag hartiile, care colectionau texturi si mirosuri in hartie, care erau la fel de pasionati ca si mine de carnetele, de carti facute cu mana! nu, nu erau multi ... nici 10. dar era muzica buna si prajiturele, si mi-am facut prima mea carte cusuta, din hartii gasite, nu aveam nimic cu mine. si mi-a fost iarasi bine.

dupa atata timp, bine!

imi doresc sa tina, sa tina, sa tina...
ah, si ieri am avut conferinta de mijloc de semestru cu profesoara mea de desen, si mi-a povestit despre trambuline... m-a sfatuit sa merg sa sar pe una dintre ele, sa vad cum e sa sar, sa sar, sa sar in sus, pleonastic vorbind! oare se referea la a sari in sus de bucurie?

totusi, am un proiect la 2d design de predat maine dimineata, precum si un examen, asa ca ma voi dezbraca incet incet de haina de om fericit ( nici nu m-am descaltat de cand am venit de afara, am vrut sa scriu imediat, sa fie proaspata starea ). Si totusi, simt ca as vrea sa imbratisez pe cineva, sa impartasesc.

>PLAY!

2007-10-14T21:46:00.000-07:00

e 12.54 a.m., saptamana a inceput bine!
mi-am verificat notele in catalogul on-line si am doar A. e bine. :)

(fotografia e veche, dar bucuroasa, ca mine!)

|| ( pause)

2007-10-14T15:13:00.000-07:00

sfarsit de saptamana linistit, de care aveam atata nevoie. ieri am fost la ocean, putin de tot ... de ajuns sa-mi aduc aminte de nisip si de vant. zile ce au trecut repede si acum se pregatesc sa explodeze intr-o noua saptamana. maine dimineata la job, apoi iau pranzul, dupa care merg la curs. marti proiect de predat pentru 2d design si desen la 5, miercuri job si cursuri, joi 2d design si desen. intre timp conferinte, expozitii, cumparaturi...

apropo de asta, cea mai mare mustrare de constiinta din weekendul asta, mi-am cumparat o carte scumpa, numai pentru mine, numai pentru placerea mea, numai si numai din placere. ca o mica refulare, se numeste The art of looking sideways. (visual culture). Ah, si azi, in plus, mi-am cumparat o alta carte de placere, Egon Schiele -the Egoist. le citesc frenetic.

a trecut mijlocul semestrului, timpul alearga spre noiembrie, cand stiu ca voi merge acasa. e asa ciudat, evit sa ma gandesc la asta pentru ca de fiecare data cand imi amintesc ma cuprinde un sentiment asa de abstract, de ne-de-scris, nici bucurie nici tristete nici dor ...si totusi toate la un loc.

s-au asezat lucrurile si singuratatile aici, ma simt mai bine, raceala a trecut, degetul functioneaza 100%... si mi-am cumparat o oglinda - sa-mi reflecte starile de spirit.

mid-term

2007-10-10T12:54:00.001-07:00

am o saptamana de sesiune intermediara, teste, proiecte, esee... abia reusesc sa dorm, sa mananc o data pe zi, sa respir. ce sa mai vorbesc de scris aici sau de tinut legatura prin cuvinte cu oamenii de acasa. Sper sa se linisteasca apele spre weekend.

despre copii si alte bucurii

2007-10-05T22:30:00.000-07:00

azi a fost prima mea zi la noul job! Dupa lupte cu mine insami de azi dimineata, pentru ca imi doream atat de mult sa mai dorm putin, inca putin ( desi era deja 9)... am ajuns la 9.15 la scoala elementara unde am fost repartizata.

dupa o scurta introducere, am intrat intr-o clasa 1. Toti copii de acolo au amutit, si trebuie sa recunosc, si eu. 20 de copilasi de ciocolata se uitau cu uimire la mine! Le-am zambit si am intrat, mi-am spus numele dupa care am auzit 20 de verisuni diferite ale lui, pana cand in final am ajuns sa fiu simplu: 'miss mona'.

am stat 6 ore in preajma lor, copii draguti, mai puternici sau mai slabuti, mai isteti sau mai inceti, toti cu milioane de intrebari pentru mine, toti asa de deschisi si de sinceri. Am incercat sa ma gandesc la cele mai simple raspunsuri, pentru ca multi dintre ei nu intalnisera nici un strain inainte... am fost intrebata daca am venit inot din romania, daca omida de pe elasticul meu de par e vie, daca o cunosc pe chen, care e din china, ce inseamna china, totusi? M-au intrebat daca avem televizoare in tara mea sau daca am copii.... am avut sesiune de intrebari la finalul zilei, toate adresate mie de catre ei, cuminti, asezati pe scaunele. I-am ajutat la mate si la citire, am numarat si spus pe litere cu ei.

Cel mai mult m-a surpins nu doar sinceritatea si dezinvoltura caracteristica varstei de 5-6 ani, dar nevoia lor de afectiune, de atentie individuala, chiar si de afectiune exprimata fizic. Dupa o ora, un baietel mi-a imbratisat genunchii in timp ce asteptam sa mergem la pranz... la inceput nu am stiut cum sa reactionez, nu vroiam sa par ca dau atentie mai multa unora in defavoarea celorlalti, asa ca am fost putin retinuta... dar a fost atat de spontan si de sincer... apoi mi-a spus ca ii place mirosul si parul meu, si la finalul zilei mi-a povestit cum se face sofer si vine cu masina in Europa, sa ma duca acasa.

Am stat 6 ore din ziua mea acolo, printre ei, parca intr-o alta lume. Mai mica, mai personala, mai sincera. Cand am iesit, am simtit ca aveam asa nevoie de timpul asta, pentru ca in lumea mea mai mare, de "college student", toate acestea sunt atat de mult reduse, aproape absente. De aceea, simt ca jobul acesta imi va aduce si beneficii emotionale, pe langa cele materiale.

In lumea mea mare, am foarte mult de lucru la proiecte.. la toate cursurile am A pe primul proiect/eseu, mai am inca un proiect pana la Midterm, care e un fel de mijlocul semestrului, cea mai agitata perioada, impreuna cu Final, cand se incheie. Dar nu ma plang de loc! Imi place atat de mult! De nu mi-as pierde, insa, atata timp pe traseu, intre o cladire si alta, intre cafeneaua unde mananc si cladirea unde trebuie sa ajung!

ma gandesc cu asa drag acasa... cu dor si drag, de mirosuri, oameni, mancaruri ( ma simt asa nesanatoasa cand mananc atatea lucruri pre-pre-procesate, nimic natural), locuri si energii bune asociate lor. cum as putea sa le aduc aici, cu mine?

stropi de ganduri

2007-10-03T22:36:00.000-07:00

n-am scris de mult, tot amanam..am fost la japan festival, aproape de Atlanta ( nu am ajuns sa vedem Atlanta, defapt!), apoi am fost pe la muzee aici in savannah duminica.. si luni am inceput sa alerg dupa acte si aprobari, pentru job.

am primit laptopul, mi-e bine acum.. refac legaturi cu oameni uitati sau neuitati, cu prieteni vechi si noi...incerc, totusi, sa nu pierd prea mult timp online, sa profit cat mai mult de el fizic, aici. am primit si note, A la desen si A la english composition. vineri incep sa lucrez ca si suplinitoare la o scoala primara, voi citi povesti copiilor, ii voi ajuta la teme si voi desena cu ei. nu se plateste foarte bine, nu e foarte academic, dar cred ca fiecare trebuie sa inceapa de undeva....semestrul viitor sper sa fiu tutore ptr unul din cursurile pe care le-am luat semestrul asta.

aici a inceput sa ploua, si e trist. Ploua mult de tot si in rafale, insa nu e frig. e umed de tot, si inabuseala. incerc sa ma adaptez dar nu tare pot, am racit...

in seara asta mi-e dor. merg sa ma ascund sub umbrela somnului.

zilele astea

2007-09-26T20:25:00.000-07:00

cum sunt? nici eu nu stiu...

incerc foarte tare sa ma adaptez, mai mult, mai bine, mai usor...

inca nu am primit laptopul, sper sa nu fie probleme cu el, pentru ca deja a intarziat doua zile... il astept asa de mult, imi doresc atat de tare sa ascult muzica, muzica mea, muzica mea cu intelesuri multe, muzica mea cu versuri bune, muzica inteligenta...

intre timp citesc, am terminat 2 carti de cand sunt aici, si ma simt inspirata sa lucrez, mult si bine... insa asta se intampla doar cand nu sunt imprejurata de cele doua colege de camera care ma seaca de energie, de creativitate, de stare buna. Asa ce incerc foarte mult sa stau cat mai mult afara din camera, sa fiu altundeva, oriunde numai nu langa ele...n-am vazut oameni mai stupizi, mai gri, mai neinteresanti, mai plictisitori. Nu, nu vreau sa le judec, dar nu pot sa ma abtin sa simt asta, sa fiu imens plictisita si nemultumita.

in rest, ma plimb cu bicicleta mea cea noua peste tot, in fiecare zi, si ma bucur mult de ea, doar ca scartaie putin, cred ca e de la nouatatea ei...in fotografie e cosul meu de azi, un instantaneu de cotidian.

Ah, si imi caut un job! doar ca la startul asta am cam avut de pierdut pentru ca se pare ca toate locurile sunt ocupate... mai incerc maine si daca nu voi merge la oficiul pentru work-study sa ma plang, pentru ca desi am sunat in ziua in care a inceput legal perioada de angajare, toate posturile erau deja luate...sper sa gasesc, totusi, ceva maine!

Tot maine, merg la o seara "dansanta" la student center, simt nevoia sa dansez putin, n-am dansat de asa de mult timp, de la mare sau de la ultima petrecere a mea in tom, nici nu stiu...mi-e dor de viata mea de acasa, de normalitatea unor lucruri care aici imi lipsesc pentru ca nu am gasit inca decat putini oameni cu care pot sa comunic... nu doar sa vorbesc.

astept pachete, mailuri si e-mailuri, semne de la oamenii cu care, of,

ce dor mi-e!

zile excesive

2007-09-24T19:48:00.001-07:00

zile excesive. asa au fost ultimele zile pentru mine, pe aici... si bucurii, si nervi, si de toate.

m-am bucurat, inca ma bucur de cata lume si-a amintit de ziua mea. Cred ca am primit mai multe e-mailuri ca niciodata, mai multe surprize ca in alti ani, cand totul era concentrat, mai mult sau mai putin, intr-o petrecere in weekend. E ciudat cum sunt asa departe si totusi mi-au scris oameni cu care n-am mai vorbit de ani buni, despre care nu mai stiam nimic... sau oameni de la care chiar nu ma asteptam sa reactioneze in vreun fel(multuMesC). Si apoi au fost oamenii mei dragi, care..of, mi-e asa dor!

Am inceput sa lucrez mult si ( sper ca bine), inca nu am primit note dar le astept cu interes, cum am mai spus. Azi mi-am scos singura copcile din deget, s-a vindecat, insa trebuie sa invat sa il folosesc iarasi. In weekend mi-am luat bicicleta, coffee maker si aspirator..si ceaiuri, pentru ca imi lipseau fara sa imi dau seama... Acum sunt bine, intr-o alta etapa de a-mi recrea viata mea de acasa, o imagine anume a ei, care inca imi lipseste.

Sambata merg in Atlanta la Japan Arts festival, cu autobusul, e o excursie organizata de scoala. De cand nu am mai fost in excursii... pana atunci, imi astept cu extrem interes laptopul care sper!! sa ajunga maine. Asa, voi trece intr-o alta etapa a proprietetilor mele de aici... my computer.... si lucrurile se aseaza, sper.

Un singur element (adica doua) ruineaza balansul meu de aici, mersul meu pe sarma la mare inaltime pe care ma concentrez sa il sustin frumos si senin. colegele mele de camera mediocre, care vorbesc despre casatorie si copii cu iubitii lor in fiecare seara si ma plictisesc de moarte!si de ar fi numai atat.... dar mai e muzica crestina, opiniile reduse, lipsa de personalitate, of! ma tot gandesc daca sa ma mut sau nu din ianuarie, e o procedura complicata, riscanta ( daca dau peste cineva si mai aiurea?) ... nu stiu. va trebui sa ma mai gandesc.

dar nu va intristati...incerc sa fiu cea mai mare parte a timpului plecata, sa nu ma surmenez cu un exercitiu de toleranta care oricum e inutil.

experienta mea de rafineaza!

2007-09-19T19:08:00.000-07:00

da...

la nici 3 saptmani de cand sunt aici, experienta mea americana se imbagateste cu cateva ore petrecute in the E R ( emergency room), duminica noaptea!

Cum asa? Ei bine, perfectionism exacerbat...taiam o lucrare cu un cutit extra fin si extra bun, eram foarte concentrata sa tai perfect si cutitul a urcat peste marginea liniarului si mi-a sfasaiat jumatate din ultima falanga a indexului mainii stangi. Nu m-a durut de loc, doar ca peste tot era sange... am sunat serviciu de securitate de aici si un autobuz al scolii ( exact cel din imaginea de mai jos!) m-a dus la urgenta.

Pe cand am ajuns acolo, nu parea asa de grav si am vrut sa ma intorc, pentru ca eram foarte speriata de costuri..pana urma, m-am razgandit, cand am vazut rana mai indeaproape. Asa ca am ramas, am primit o bratara alba cu un cod de bare si am intalnit 4 oameni, fiecare m-a dus intr-o alta camera...primul m-a masurat, cantarit, m-a intrebat toate intrebarile posibile, al doilea m-a condus pe un coridor cu usi cu coduri si cartele magnetice, al treilea m-a dus intr-o camera unde am asteptat pana cand al patrulea, doctorul, a venit sa ma vada. Dupa 5 minute de investigatie, a cincea persoana a venit sa imi faca doza de antitetanus, doctorul s-a intors, m-a anesteziat, m-a cusut ( 4 copci) si apoi a venit a sasea persoana sa ma panseze. Dupa aceea, am fost condusa la iesire si am asteptat iarasi, sa semnez acordul de iesire din ER. Acolo 7 pagini de formulare de semnat, printre care si ultimele 4 dorinte ( suna hilar, stiu!). Afara eram asteptata de un alt autobuz, care m-a adus inapoi pana la usa caminului.

Nu ma ingrijorati, nu m-a durut nimic, deloc. Stiu ca suna incredibil, dar pana acum nu m-a durut deloc; ei bine, simt copcile dar nu e durere. Sper sa fie asa si dupa ce le voi scoate. Singurul lucru pe care o sa il simt cu durere va fi contul din banca, dupa ce imi vor veni hartiile de costuri de la spital. Doar pentru ca am fost in camera de garda, trebuie sa platesc 100$...apoi cel putin 150 companiei de asigurari.. chiar daca am platit chiar saptamana trecuta 800, pentru asigurarea medicala. Si e doar un deget, in final...inca ma gandesc ca poate nu ar fi trebuit sa accept sa merg...

In rest, imi astept cu interes laptopul care ajunge pe 27, imi e foarte dor de muzica mea, de lucrurile mele virtuale, de my computer... abia astept! pana atunci, maine imi soseste ipodul cel nou si rosu! Ma bucur asa mult pentru lucrurile astea, le-am dorit atat de mult timp si le inteleg ca si niste recompense pentru frustrarile legate de plictisitoarele colege de camera, experienta cu spitalul, stresurile de la scoala...

Apropo, ieri am dat primul test la care am avut 100%, azi am predat primul eseu si maine predau primele desene la corectura. Sunt asa de curioasa sa vad cum voi fi notata, pentru ca e atat de confuzant sa imi ascult profesorii, pentru ca nu stiu ce cred ei cu adevarat despre lucrarile mele in particular...sunt evazivi in cuvinte, toata lumea face bine pana cand vine vorba sa le noteze. Atunci surpriza! Astept cu interes sa imi vad primele note, pana atunci sunt incordata si am asa emotii pentru orice proiect pe care il predau. Vreau A! Pardon, adica A+! Binenteles ca vreau sa invat si sa imi imbunatatesc calitatea lucrarilor, insa eu am senzatia ca invat, am senzatia ca fac lucrurile bine...dar nu stiu ce cred profesorii mei, nu stiu daca si ei vad asta.

Tot felul de stresuri mici... dar sunt bine in rest, citesc mult si invat si desenez si am idei! si tastez doar cu 9 degete!

unde mananc, pe unde umblu, unde invat, unde desenez..

2007-09-15T19:15:00.001-07:00

intrarea de la turner annex, unde locuiesc eu

Ex libris, de unde imi cumpar materialele de lucru

15 septembrie, departe

2007-09-15T18:58:00.000-07:00

camera mea

2007-09-15T18:52:00.000-07:00

stiti care e patul meu, nu?

primele ore din 15

2007-09-14T22:31:00.000-07:00

cum a fost azi, pana acum

15 septembrie...nici nu stiu cand a inceput. se numara dupa ora de acasa sau dupa ora de aici? care e acasa, acum?

15 septembrie a inceput aici cu o inghetata mare de caramel si un film intitulat "In America"...apoi am primit un sms de la una din vecinele de palier, sa merg pana in camera ei. Acolo am astepta primul cadou al meu ( si cred ca singurul...) : o rochita alba, cu buline negre!

apoi am venit in camera si am facut cateva fotografii, pentru acasa a mea adevarata.

mi-e dor, as vrea sa fiu imbratisata acasa!

voi reveni, despre azi.

ah, si am redecorat camera. revin si cu fotografii.

salt

2007-09-13T12:33:00.000-07:00

o scurta nota de subsol, inainte de cursul de desen!

vroiam sa va spun ca azi m-am intalnit cu rectorul departamentului de Foundation Studies si i-am aratat portofoliul meu, pentru ca simteam ca aveam de luat un curs prea simplu pentru mine. Si l-am inpresionat, a vrut imediat sa ma sara 3 nivele de studiu, sa iau direct Life Drawing 2, pentru ca a zis ca eu sunt acolo ca si nivel de pregatire. Eu m-am bucurat mult si i-am spus ca ma multumesc cu Life Drawing 1, pentru ca simt ca trebuie sa asimilez si informatie teoretica, termeni din vocabularul artistic in engleza.

Nu numai ca mi-a semnat pe loc toate formularele care pareau imposibile pentru toate celelalte departamente ( inainte sa ajung la el am intrebat consilierul meu si mi-a spus ca e imposibil, ca nu se poate sa fac asta din primul semestru aici), dar si m-a felicitat pentru lucrari si m-a intrebat daca ma intereseaza sa lucrez in cadrul departamentului lui, ca si tutore pentru studentii care acum invata sa deseneze pentru prima data. I-am spus ca sunt foarte interesata, insa nu pot sa iau slujba asta chiar din primul semestru al meu aici, pentru ca daca accept sa fiu tutore, atunci imi asum niste responsabilitati si vreau sa fac asta cu profesionalism. Asa ca, pana ce mai invat termeni artistici si ma mai acomodez aici, o sa incerc sa fac rost de o slujba la biblioteca sau in cantina, sa vad cum reusesc!

Sunt bucuroasa, el e primul profesor de aici care imi vede lucrarile din liceu si le apreciaza... De fapt, profesoara mea de 2D design a insistat sa ma intalnesc cu el, pentru ca a vazut schitele mele preliminarii la cursul ei. A mers in biroul ei si l-a sunat personal, sa imi aranjeze o intalnire pentru vizualizare de portofoliu.

Acum incep celelalte frici, sper sa fac destul de bine in cursul ala, sper sa ma descurc cu termenii si sper sa imi imbunatatesc desenul. Am sarit peste doua cursuri dar tot trebuie sa primesc credite pentru ele, singura diferenta e ca am posibilitatea sa aleg care anume cursuri sa le iau, specific pentru domeniul care imi lipseste. Si asta ma ajuta mult, e ca si cum as lua startul de la alta linie, putintel mai departe decat colegii mei.

Maine e vineri, am niste mici lucruri de rezolvat, si apoi o sa fac niste fotografii, vin cu noutati!

scurta pauza

2007-09-11T21:27:00.000-07:00

nu pot scrie foarte mult in seara asta, pentru ca sunt obosita.. am avut cursuri azi de la 8 si de la 5, clase de cate 2 ore jumate. Azi am avut desen si 2d design, ieri am avut compunere la engleza... pe maine am deja teme.

aici nimeni nu se joaca. profesori profesionisti, agenda bine planuita a cursului pentru urmatoarele 10 saptamani, teme date in avans, la sfarsit de semestru trebuie sa prezint cate 100 de schite in caietul de schite... 100 la desen, 100 la design...plus temele de casa si lucrarile din clasa. mi-am luat materiale bune si scumpe, care imi dau pofta sa lucrez, si ma tot cheama sa ne jucam putin. imi place mult scoala aici. profesorii pun pe internet tot, materialele cursului, imagini explicative, referinte. Am cate un manual de citit la fiecare materie, de ieri pe maine am avut 26 de pagini de citit dintr-un roman...in plus, un eseu de 2 pagini, doar o schita de eseu!

voi reveni, cu fotografii si povesti mai lungi. acum trebuie sa scriu tema la engleza.

vine ziua mea, incerc sa nu ma gandesc la asta, incerc sa evit, sa uit, sa ignor, sa fac orice numai sa nu ma gandesc ca vine ziua mea... nu vreau sa fiu trista.

nici voi sa nu fiti!

zilele de dinainte de cursuri

2007-09-08T22:03:00.000-07:00

Acestea sunt ultimele zile de orientare si prezentare a facultatii, de luni incep cursurile adevarate.

Si ieri si azi am participat la o suita de festivitati, a fost deschiderea oficiala a anului universitar si toate festivitatile au fost minunate. Parinti multi, printre care as fi vrut sa fie si ai mei, emotii multe si multi studenti noi la fel de entuziasmati ca si mine. Ni s-a spus de 100 de ori ca suntem atat de speciali si atat de talentati, ca suntem clasa cu cel mai mare potential din cate a avut facultatea pana acuma, ca se asteapta la foarte mult de la noi, dar ca se asteapta sa ne si simtim bine, sa ne distram, sa ne facem prieteni. Ne-am jucat tot felul de jocuri de echipa, sa ne cunoastem intre noi si sa relationam. Telefonul meu mobil se umple de contacte noi in fiecare zi si chiar le folosesc, chiar intalnesc peste tot oameni noi care imi plac si pe care ii gasesc interesanti, care imi arata lucruri care ma inspira si care imi dau alta viziune. Cred ca asta e cel mai fain lucru aici, ca suntem atat de multi si atat de talentati - suntem 2000 de studenti noi, cea mai mare clasa pe care a avut-o facultatea pana acum.

De multe ori, intr-o zi, imi vine sa plang de fericire ca sunt aici. Ma simt onorata si ma simt valoroasa aici, simt ca am incredere in mine, in ce desenez si in ce lucrez, simt ca voi reusi, ca sunt in locul potrivit unde sa invat, sa cresc, sa devin un artist profesionist. Ma simt apreciata si privita cu respect, si de colegii mei si de oamenii din facultate, si cred ca fiecare student se simte la fel: asta ne ajuta sa avem putere de munca, nu motiveaza sa reusim.

Azi chiar am plans, putin, pentru prima data. Am fost la o foarte festiva cina la Mariot unde am primit aplauze si am primit onoruri pentru bursa pe care am luat-o, si mi-am vazut una din lucrari proiectata pe doua ecrane imense, alaturi de alte lucrari absolut fabuloase ( a mea nu era chiar cea mai buna din portofoliu, au ales exact coperta portofoliului pe care l-am trimis...) Si primeam toti aplauze si mancare buna si muzica la pian, si cantece frumoase de cor... erau parinti si copii, americani, si m-am uitat la ceas si am calculat ca acasa era ora 2 noaptea, voi dormeati si nici nu stiati ca eu primesc aplauze acolo...apoi m-am gandit cat de mandrii ar fi si parintii mei de mine, cat de fericiti ar fi sa fie acolo cu mine la Mariott, sa primeasca si ei aplauze pentru ca si ei le merita, pentru ca m-au crescut si m-au sprijinit pana acum, sa devin ceea ce sunt. Si sper sa devin in continuare, sa cresc, sa invat, sa ajung departe, sa fie chiar si mai mandrii de mine, si apoi sa fac destui bani sa ii pot aduce cu mine ori de care ori exista asa ocazii unice, sa ne bucuram impreuna. Suna bizar sa spun asta, stiu, dar e exact ce am simtit...

Va rog sa nu va intristati in lipsa mea. Sa stiti intotdeauna ca sunt fericita si ca ma bucur de fiecare moment aici. Imaginati-va un oras intreg, doar pentru arta. Arta peste tot: pe strada, cand mananc, la cafenea, la biblioteca, la teatru, in camera, in dormitoare, peste tot.... arta, adica tot ceea ce e valoros pentru mine! e un campus imens,in care exista absolut orice pot sa imi imaginez si absolut tot ce pot avea nevoie. Am imprimante si xeroxuri nelimitate, la orice ora, in orice zi, am biblioteca deschisa non stop, am fitness, cursuri de relaxare, piscina- totul gratis. Apropo, tocmai am venit de la piscina, e deschisa in fiecare seara pana la 10 si mi-am propus sa merg in fiecare zi, sa ard caloriile pe care le acumulez din mancarea americana care nu are nici un gust. Sa nu va imaginati ca m-am ingrasat. De fapt, am slabit putin; si as vrea sa ma tund... o sa vad.

Aici e foarte foarte cald si bine, o sa se mai raceasca pe masura ce se apropie iarna, dar nu cred ca o sa fie intr-adevar frig vreodata... si ma bucur, pot purta rochite si sandale.

Orarul meu este:
luni - 17.00 - 19.30 - engleza, literatura engleza
marti -8.00-10.30.- design in doua dimensiuni
17.00 - 19.30 - desen
miercuri 17.00-19.30- engleza
joi- 8.00 -10.30 - 2d design
13.00 - 14.00 - seminar de adaptare la facultate
17.00-19.30 -desen

vineri, sambata si duminica sunt intotdeauna libere. intre cursuri, merg la ateliere unde invat sa imi prezint lucrarile, sa ma prezint pe mine la un interviu, merg la masaj gratuit sau alte activitati recreative, merg sa joc biliard la centrul studentilor sau sa ma relaxez in niste scaune care au un fel de sfera la capat, unde iti pui capul si asculti muzica relaxanta pana ce adormi, te lasa sa dormi 30 de minute, dupa care te trezeste cu vibratii in spate, sa nu te sperii si sa te odihnesti.. e o chestie foarte medicala, cica de refacere a neuronilor in pauza dintre invatare.

am primit deja e-mail de la profesorul meu de desen, in care imi ureaza bun venit la facultate si imi da o lista de cerinte, de materiale pe care trebuie sa le am inca de la prima ora, plus o carte pe care trebuie sa o citesc pana la sfarsitul semestrului.

este o cladire care e doar pentru studenti, cu ateliere si modele care stau pentru crochiu sau studiu... pe gratis! sau naturi statice aranjate in camere diferite, unde poti merge sa desenezi la orice ora din zi si din noapte, ele sunt acolo! am tot ce vreau, numai sa vreau si sa pot! dar o sa pot!

cat despre mancare, meniul pe care mi l-a platit john e facut in asa fel incat am 2 mese pe zi, pe una trebuie sa o sar, ceea ce e in regula, pentu ca iau micul dejun la care mananc mult de tot, si apoi pranzul la care iarasi iau tot de vreau si tot ce pot, de la supa, pizza, omleta, salata, salata de fructe, inghetata, burgeri, orez, mancare chineazasca... etc etc... pana la 4 feluri de lapte si orice fel de bautura pe care poti sa ti-o imaginezi.. plus inghetata.. totul la discretie, cat vrei, cat poti. etc. si apoi seara spre exemplu nu mananc, sau merg la ceva expozitie unde se dau snackuri pe gratis, sau la un barbecue, sau pur si simplu merg la cina in oras cu colegii si mananc ce se da... ma descurc!

vanez tot ce tine de reduceri, promotii si planuri de economii, pentru ca inteleg cat de atenta trebuie sa fiu cu banii. Cu facultatea sunt pe 0, totul e platit, mi-am cumparat si laptop, vine pe 27 septembrie.. mai trebuie sa imi cumpar materiale de lucru si sa mai am ceva bani de buzunar... inca astept cateva zile si apoi o sa vad cati bani am pe card, pe care vreau sa ii impart sa vad daca imi ajung pana in noiembrie.. cand am vacanta.

va imbratisez cu drag, sa va linistiti si sa nu va mai ingrijorati acolo, sa va ganditi intotdeauna ca eu sunt fericita si mie foarte bine aici, si sa fiti fericiti ca mi-am gasit locul cel mai bun pentru viata de student pe care mi-am dorit-o intotdeauna!.

va trimit si niste poze cu colegele mele de camera, care nu sunt atat de interesante precum imi doream, dar ma multumesc ca sunt linistite si isi vad de treaba lor biblica, sunt amandoua pocaite si nu tare au personalitate dar simt ca ma re specta si sunt in regula... am gasit oameni faini in afara camerei care ma ajuta si ma inspira, inteleg ca nu totul poate sa fie perfect.

imprejurimile mele

2007-09-05T10:19:00.000-07:00

home?

2007-09-05T10:18:00.000-07:00

una din cutiile mele

turner annex room 207

2007-09-05T10:03:00.000-07:00

camera mea pe care am primit-o ieri, casa mea din urmatoarele 6 luni!

"concepem viata in generalitati, traim in detalii"

2007-09-04T05:12:00.000-07:00

mai am doua ore pana cand vad pentru prima data scoala mea! primele doua zile pe care le-am petrecut aici am fost peste tot in afara de centrul orasului, am lasat surpriza cea mare sa vina odata cu prima zi in care merg la scoala.

Primele doua zile am fost la cumaparaturi, cate 4 ore pe zi, in care mi-am luat lucruri pentru casa mea viitoare, intr-o seara am fost la ocean si am facut baie in cea mai calda si cea mai sarata apa pe care am vazut-o vreodata....pe o plaja imesa.

am fost foarte norocoasa. adaptarea mea la o alta civilizatie a fost, sunt convinsa, mult mai usoara si mai placuta decat a altor studenti internationali pentru ca am avut aici niste prieteni care m-au asteptat, m-au sprijinit, m-au pregatit pentru eventualele socuri culturale. Insa de peste 2 ore voi fi singura romanca dintr-un campus intreg, ma voi inregistra ca student la SCAD si voi primi cardul cu care pot sa folosesc oricare din faciliatile facultatii.

aici e liniste, firesc, normal. aici oamenii iti spun "scuza-ma" doar pentru ca trec pe langa tine intr-un magazin, aici sunt gata mereu sa te ajute, sa iti vorbeasca... inca de cand am ajuns in aeroport, doi oameni s-au oferit sa imi dea telefoanele sa sun acasa, apoi m-a asteptat cineva de la facultate, doar sa fie sigur ca sunt in siguranta, pentru ca era noapte. Am mancat in prima seara la un restaurant indian, in care din 5 in 5 minte chelnerul venea sa intrebe despre cum ne place fiecare gust... apoi, a doua zi, am fost pe o insula, la casa unei femei foarte foarte bogate, unde, ca sa intrii in perimetrul resedintelor, trebuie sa ti se scaneze irisul si sa treci de un control de securitate! insa, prin contrast, doamna ne imbratisa ca si cum am fi fost copii ei mai mici. oamenii sunt foarte deschisi aici, surprinzator sa iti dai seama cum, spre exemplu, o vecina auzise ca imi caut o bicicleta si a doua zi mi-a zis 3 locuri si 1 numar de tel unde as putea gasi, chiar daca nu i-am cerut nici un ajutor in special pentru asta.

e ciudat, ma asteptam ca intr-o tara despre care se spune ca valoarea majora este individualismul...oamenii sa se comporte ca atare. dar, spre surpinderea mea cu S de la savannah, nu a fost asa! si ma bucur!

e greu sa concep inca sa intru seara pe Internet si sa nu vad pe nimeni... toti dorm acasa. Mi-e greu sa tot numar ore dar imi dau seama ca e la fel de greu si pentru cei de acasa, care nu stiu mai nimic despre aici, care nu stiu decat ceea ce le spun eu, ceea ce reusesc sa le spun ( si ma stradui sa fac o imagine exacta, prin cuvinte, a ceea ce traiesc eu aici, sa fie linistiti ca mi-e bine!)

cateodata am momente in care imi amintesc fulgerator unde sunt, in care aud engleza peste tot si realizez, socata, ca eu chiar sunt in America, chiar sunt studenta aici. Ceea ce suna atat de abstract, atat de imposibil si de departe.. il traiesc chiar acum, ca o realitate la care ma adaptez in continuu. si ma bucur.

primele fotografii

2007-09-02T13:54:00.000-07:00

aici stau acum, pana marti, cand ma mut in campus, la casa mea!

savannah, de la geam

inainte sa plec

savannah, cu S de la surpriza placuta!

2007-09-02T07:11:00.000-07:00

plansete multe acasa, ore traite de mine ca in transa, nereusind sa imi dau seama exact ce traiesc. despartiri. am incercat sa plec senin, asa cum imi doream, dar nu mi-a iesit intotdeauna. totusi, au lipsit regretee. era un soi de tristete si bucurie in cantitati egale, care se reduc si ajung la un 0 confuz si stangaci, greu exprimabil.

am luat cu mine pe toata lumea draga, in ganduri si amintirea momentelor pe care le-am impartit. ele ma vor ajuta aici, sa nu ma simt chiar atat de singura.

apoi aeroporturi imense, avioane zgomotoase, asteptare multa...apus de soare printr-un perete de sticla in aeroportul din atlanta. Dupa mai bine de 36 de ore nedormite, ultimul zbor l-am inecat in somn, am adormit la decolare si m-am trezit la aterizarea in savannah. La aeroport am fost asteptata de Maia, o alta studenta din Romania de la SCAD....si, surprinzator, si de cineva de la facultate, care afisa, mare, numele meu ( binenteles stalcit, inca ma mai mir de imaginatia lor nelimitata cnad vine vorba de a-mi gresi numele!). Au venit, deci , sa ma astepte, chiar daca le-am zis ca vine cineva sa ma ia... m-am simtit bine!

am gonit pe autostrada route 66, din cate imi amintesc, spre savannah, pe o ploaie care inca mai dureaza aici... in orasul in care peste tot citisem ca nu prea ploua niciodata. acum sunt la maia acasa, intr-o casa frumoasa, cu pereti inalti si scara interioara din lemn masiv, alb, cu ferestre care se deschid spre sus si cu seminee. raman aici pana marti, cand ma mut la casa mea de aici, in campus!

ma simt placut surprinsa de tot ceea ce am vazut pana acum... mi-am dat seama ca am reusit sa vin aici fara nici o asteptare de la oameni si de la locuri, ceea ce mi-a dat posibilitatea sa fiu placut impresionata de cei doi americani care mi-au oferit telefoanele lor sa sun acasa de indata ce am ajuns ( dar nu am reusit), de doamna de la vama care mi-a zambit si urat sa ma simt bine in America si sa am succes la scoala, de cealalta doamna din avion, cu care am venit de la Paris, care mi-a dat cartea ei de vizita si mi-a zis sa o sun cand vin in Atlanta. e o alta lume, ( da, stiu, cliseu!), in care normalitatea,bunul simt, firescul si calmul sunt implicite. si-mi place asta mult.

am momente in care tresar si imi spun.." eu sunt cea care traieste toate astea?", "lucrurile astea chiar se intampla?", "sunt chiar in savannah, chiar in america, chiar la scad?". Apoi zambesc si ating ceva, sa fiu sigura ca nu visez.

inca sunt ametita cu orele, nu stiu cat am dormit, daca am visat, nu stiu daca sunt obosita. dar mi-e bine.

2007-08-31T08:19:00.001-07:00

obrigado, prieteni dragi

2007-08-29T16:53:00.000-07:00

adica multumesc!

o camera oranj, mese in labirint pentru ca ei tot veneau, tot veneau! buget restrans, cinste mica. Si ei toti acolo, unii mai emotionati, altii mai putin emotionati. Flori surpriza, cadouri surpriza, oameni surpriza (si surprinzatori). O seara micuta, in "Tom inside", cu muzica noastra ( da, am observat predilectia pentru Kumm in seara asta, multumesc, Alex!).

intrebarea recurenta era "ramona, cum te simti?" la care zambeam incurcata, mi se parea asa bizar sa spun ca nu simt nimic. nu, nu simteam nimic, si nu in sensul rau. Simteam doar ca traiesc, ca respir, ca eu sunt cea care traieste toate astea intr-un mod foarte nou fata de cum am trait pana acum lucrurile. Ma bucuram sa fiu acolo, cu ei toti. Nu puteam sa imi imaginez ca au venit toti pentru mine, in definitiv....totul era ca si inca o seara in Tom, doar cu imbratisari prelungite de sfaturi si promisiuni.

i-am invitat acolo fara sa imi doresc sa fie intalnirea intr-un fel anume. nici o asteptare, doar ei si eu, eu si eu, eu si ei. si exact asa a fost, relaxat si bine, fara prea multe ganduri. Zilele astea parca nu gandesc nimic, doar traiesc, respir, traiesc. Daca as mai si gandi si razgandi tot ceea ce se intampla zilele astea, n-as mai avea timp sa traiesc nimic!

obrigado, prieteni dragi. pentru ca ati fost acolo!

ramona, ce simti?

primul planset

2007-08-28T09:44:00.001-07:00

..la raionul de mezeluri din Real. Inainte fusesem la fructe, si o priveam pe mama cumparand mere, foarte serioasa, nestiind ca eu o urmaresc. Apoi, am mers sa cumparam "ceva sunca, pentru drum..." si atunci mi-am amintit ca eu chiar plec peste 3 zile, ca drumul e aproape, ca timpul aproape ca nu mai e. Si m-am mai abtinut, pana cand ...tot in jur a devenit zgomot de fond si am ramas doar eu, privind-o pe mama.

a fost un plans mic de tot, un zvancnet. mama ma ruga "nu, nu acum, nu asa repede, nu nu nu"

nu, cu siguranta nu e tristete ce simt acum. e doar planset. un simplu planset.

intoarcere

2007-08-25T01:53:00.001-07:00

Ma intorc acasa doar pentru a pleca iarasi.

Am calatorit 21 de zile - micuta mea calatorie prin Romania, ca si o ultima imbratisare de kilometri, oameni, locuri, stari, vreme si praf. Am simtit contradictoriu despre tara mea, cand incantare cand dezgust, cand emotie cand rusine, cand regrete, cand entuziasm ca plec. Uneori nu pot sa imi explic.

Mi-au facut bine aceste zile goale de lucru, de munca.. dar nu goale de ganduri. Ele ma ravaseau, ma sileau sa plang - de bucurie sau de tristete- in cele mai nepotrivite situatii si locuri. Au fost zile pe care le-am impartit cu oameni frumosi si importanti pentru mine, au fost zile pe care le-am trait in iluzii de viata si de libertate, au fost zile care mi-au facut bine ca om, ca artist, ca fetita, ca femeie, ca Ramona. Apoi a fost marea, o mare linistita, de la care nu imi doream nimic mai mult, nimic mai putin.

Apoi, Sibiu. Sibiu frumos descoperit cu Andra ( altfel cum?) Sibiu, unde-as vrea sa traiesc, cu oameni calzi si calmi, cu pasaje din piatra cubica si case vesnic fascinante.

Ieri m-am trezit cu bizarul unui sentiment ca timpul meu aici se termina, ca incep sa nu mai apartin, ca voi pleca in curand. Si imi vin toate aceste ganduri aproape pe nesimtite, fara sa le gandesc, fara sa le anticipez. doar vin, suvoaie, incat nu reusesc intotdeauna sa le notez exact si precis.

Am ajuns aseara in casa goala, singura, tacuta si m-am simtit atat de bine sa o regasesc exact la fel cum o lasasem, sa ii regasesc mirosul si lucrurile pe care le stiu aici dintotdeauna. Am resimtit confortul lucrurilor simple pe care le savurez parca mai mult ca si inainte, cu constiinta lucrurilor pe care urmeaza sa le pierzi.

De maine, incep sa impachetez, sa ma impachetez.

azi

2007-08-01T12:40:00.001-07:00

azi, azi mi-e putin frica. e prima data cand o simt clara, bine definita, acolo.

nu, nu o doresc, nu o astept, nu o accept, insa azi, pentru prima data am simtit-o asa, printre straluciri, i-am simtit coltii de "leoaica tanara". Si nu vreau sa o las sa ma incolteasca, nu vreau sa devin chinuita de timp si de despartiri, de sentimentul ca e ultima data cand il vad pe X si pe Y inainte sa plec.

Acest "inainte sa plec" a inceput sa ma apese de azi. Nu imi dau seama cum si din ce moment.

of, nu vreau sa fie asa acest timp de dinainte.

il doresc senin.

auto-impachetare

2007-07-27T15:29:00.000-07:00

timpul are in sfarsit rabdare cu mine! timpul, of, cat de mult mi l-am dorit in toti acesti ultimi 4 ani in care nu am avut ragaz, in acesti ani in care nu eram prietena cu el nici macar in vacante. timp. am timp! am avut, in ultimele zile, timp sa fac toate acele mici lucruri pe care mi le-am propus parca din totdeauna, dar pe care nu am reusit niciodata sa le fac. Mi-am ordonat biblioteca, mi-am impachetat vechile caiete, mi-am golit biroul de ciorne si de hartii inutile... am ajuns si prin dulapuri, am aruncat tot ce mi-era mic, incomod, inutil! Zilele astea, am indragit fiecare colt, fiecare loc din casa mea, cu gingasia pe care o simti fata de lucrurile de care urmeaza sa te desparti.

Mai mult, zilele astea am simtit o nevoie interioara de a sta in casa, chiar si singura; am simtit nevoia sa aduc oamenii in mediul meu, mi-am dorit sa pastreze, printre ultimele amintiri cu mine inainte de experienta mea americana, o imagine a mea in camera in care mi-am petrecut adolescenta asemeni intr-unui uter. Cred ca bizarele mele bucurii casnice sunt doar expresia refuzului meu interior de a taia cordonul ombilical cu casa, cu mediul meu atat de cunoscut, atat de drag.

Si acum, intrebari peste intrebari: Sa iau? Sa nu? Oare voi avea nevoie? Oare nu e prea greu? Oare ma pot lipsi? da, e dificil sa imi impachetez viata intr-o multvisata Samsonite oranj pe 4 roti, cu limita maxima de 23 kg. Mereu intrebarea: imi e absolut necesar? Of, sa nu mai vorbesc despre obiectele cu valoare emotionala, in privinta carora apare inca o intrebare : cat de stransa e legatura cu trecutul, reprezentat fizic prin...?

intrebari, intrebari, intrebari... surprinzator, nu sunt nelinistita. Plutesc intr-o relaxare frumoasa, intr-o liniste interioara peste care guverneaza o asteptare rabdatoare ( si una nerabdatoare). Sunt linistita, simt ca nu ma vor depasi toate aceste intrebari, simt ca pot sa le rezolv, sa asez piesele de puzzle in asa fel incat atunci, cand voi pleca, sa simt ca totul e in ordine, ca nu am uitat nimic. Simt ca voi pleca senina... dar nu pot anticipa chiar atat de mult...

pana atunci, reusesc sa ma bucur de toate acele lucruri pe care le fac aici, in casa mea, in camera mea... si, apoi, de oamenii pe care ii vad in fiecare zi, cu fiecare traind o despartire mai mica sau mai mare.

va fi bine, stiu!

templu

2007-05-29T13:49:00.001-07:00

templul era inchis, avea la porti stampile in care se mai vedea tusul rosu... double happiness, ca si peste tot. cineva a adus, apoi, cheia.

in templu, liniste, animale himerice din bronz si statuia lui Confucius in curtea goala, in pace si liniste. atat de frumos ca aproape ma auzeam.

portrete emotive

2007-05-29T13:26:00.000-07:00

Aceasta fotografie a fost facuta in timpul unei demonstratii de arte martiale a fetitelor din imagine. Pentru ele, era prima data cand intalneau oameni de o rasa diferita, fapt ce a motivat entuziasmul cu care s-au apropiat de mine si de camera...

fotografii

2007-05-29T13:16:00.001-07:00

imi pare ca atunci aveam o alta frumusete in priviri, gesturi si expresie..

probabil e nostalgie, mi-e atat de dor!

2006-08-01T13:22:00.000-07:00

..fotografie comuna tuturor celor care calatoresc in asia, insa limbajul de dinainte, comunicarea non verbala dintre mine si el e ceea ce face aceasta captura speciala pentru mine

2006-08-01T13:12:00.000-07:00

Supa de mare, cu scoici intregi si alge - gustul e similar apei de mare , insa experienta de a manca ceea ce inainte colectionam ca suvenir sau bijuterie a fost cel putin stranie

2006-08-01T04:05:00.000-07:00

Mancarea...

Mancarea chinezeasca este intotdeauna ori fiarta ori fripta. Nicioadata cruda, niciodata salata. Cu toate acestea, atat de buna! Cand am plecat din Europa aveam foarte bine definita ideea ca am perceput intreaga gama de gusturi - dulce, amar, acru, sarat - bazele. Insa niciodata nu mi-am putut inchipui ca exista asa minunate combinatii intre ele, gusturi nedescriptibile si cu totul noi, culori si mirosuri inedite.

Intr-o seara am mancat la un restaurant la invitatia unei tinere de pe strada. Am intrebat-o directia spre Mc. Donald, ne-a explicat, i-am multumit si am plecat. Cand am ajuns la Mc Donalds, ea era deja acolo, a venit la noi. Dorea sa fie sigura ca am ajuns, chiar daca s-a intors. Apoi am inceput sa vorbim si am aflat ca tocmai isi pierduse slujba si a primit ultimii bani de la seful ei. La sfarsit, ne-a invitat la restaurant in seara urmatoare... si am mers. La restaurant, ceaiul ca si "bine ati venit", apoi supa de rata si alte specialitati regionale. Supa de rata a venit intr-un cilindru mare de ceramica; am ridicat capacul si surpriza! un cap de rata, cu cioc, intact, cu ochii inchisi... si restul corpului intreg, inghesuit in cilindru. Apoi am primit o foarfeca pentru oase si asa am inceput sa o taiem in parti. Carnea ei rosie a fost un deliciu. Pestele pane cu ananas ce a urmat a devenit cel mai gustos lucru pe care l-am mancat vreoata.

Pe scurt, papilele gustative pot detecta o imensa gama de gusturi care se combina capatand nuante cu totul neasteptate. Nu poti sa spui niciodata - da, acesta e clar sarat, acru, amar sau dulce. Totul e relativ chiar si aici. Si extraordinar de gustos.

2006-08-01T03:29:00.000-07:00

Zhangzhou, China 18 iulie 2006
... poate mult prea tarziu pentru un jurnal chinezesc, e a doua saptamana a mea aici; au trecut 7 zile de cand sunt in China, 7 zile de cand traiesc misterul acesta, de cand ma redefinesc in aceasta civilizatie indepartata si veche - pentru ca o iubesc. Primele 4 zile de adaptare, cu cosmaruri de la medicamentele antimalarie, cu oboseala de la prea multa bucurie.. Caldura mare, ca si cum te-ai afla intr-o uriasa sauna, nu poti respira, nu te mai gandesti la nimic.

Primul meu ceai in China a fost intr-un magazin de telefoane mobile cu podea de sticla. Acolo am inceput sa interactionez cu oamenii, sa fiu surprinsa si fascinata de posibilitatea ca in doua parti opuse ale lumii, tinerii simt atat de similar dar traiesc atat de diferit. Aici (in China) tinerii nu danseaza, nu ies seara in oras... sursele lor de divertisment sunt karaoke si alte jocuri.. aici, ei se intalnesc sa bea ceai si sa povesteasca.

Imi plac atat de mult chinezii, imi place puritatea lor si acel ingenuu pe care noi l-am pierdut de asa mult timp. Iubesc acea nevinovatie si naivitate cu care cred in zeii lor, iubesc credinta lor secreta si intima.. ca nu exista iad ci doar rai. Pacea si calmul lor...aparenta normalitate in contextul unui sistem politic diferit de cel in care traim noi.

Simt cum suntem niste barbari, cum in Europa nu ne bucuram de clipe si de viata, de momentul pe care il imparti cu celalalt si beti ceai, impreuna, in liniste. Fara graba si fara prea multe cuvinte. Mai ales fara graba.

2006-08-01T02:34:00.000-07:00

Zhangzhou - China, 14 iulie 2006

De azi dimineata ploua aici, a plouat toata ziua si urmeaza sa ploua :P vreo 3 zile, asteptam un taifun care a trecut peste Taiwan deja :D ( hollywood style :P )

Abia astept sa il vad, toata lumea il asteapta cu incordare si unii zic ca suntem safe, unii ca nu, unii studenti s-au scapat sa ne traduca de la tv ca e destul de puternic... cine stie ? - eu sunt linistita, nu am nici un stres.

Azi am mers singura cu un chinez in partea veche a orasului, pe o ploaie torentiala.. apoi ne-am plimbat printr-un parc cu palmieri - tropical, ca la gradina botanica, si apoi m-a dus la etajul 12 al unui Mall sa vedem orasul de sus...

L-am rugat sa ma duca sa bem un ceai impreuna si m-a dus la un prieten al lui, la un salon de coafura sa bem acolo ceai. (bineneteles cu ceremonial ). Pana la urma am ajuns acolo uda leoarca, am savurat 3 cani de ceai si la un moment dat ma intreaba - vrei sa iti fie spalat parul? Eu ezit, surprinsa, si apoi spun: da, de ce nu? Si ghici ce! Merg la etaj unde sunt paturi si muzica relaxing. Mi-a spalat o chinezoaica parul (eu stand culcata, chiuveta era la capatul patului), apoi masajul de rigoare . Am spus un foarte stalcit "sie sie" si am coborat cu prosopul.

Nu m-am asezat bine sa beau ceai si Carl imi spune: nu nu nu, sit there! (spre scaunul de coafat) si m-am asezat si un alt chinez mi-a uscat parut si mi l-a masat. Zici ca eram o printesa or something. E asa de fain sentimentul asta de unic, de remarcat, de pretuit.. si chinezii ar face orice ca sa te simti bine cu ei, la ei...